miercuri, 28 noiembrie 2012

Nevoia dureroasă de timp

Aşa cum ne aducem aminte de trupul nostru doar atunci când ne doare, aşa cerşim timp pentru cei care nu mai au.

luni, 19 noiembrie 2012

Cum devine spitalul locul unde timpul, spaţiul şi moartea nu există

Cu toţii ştim care e situaţia spitalelor româneşti, şi câte lipsuri trebuie să suporte un bolnav. Totuşi, nu asta vreau să punctez. Există oameni care nu pot trece cu vederea suferinţa celor care se luptă cu boala şi, pe deasupra, fac ceva în acest sens. Nu obişnuiec să promovez ceea ce scriu, însă faptele bune trebuie arătate. Despre cei cărăora într-adevăr le pasă, despre cei care se implică şi, de fapt, despre oamenii care nu cunosc indolenţa şi indiferenţa, am scris un reportaj aici .

joi, 26 iulie 2012

Aproape liber


"Le spunem celor cu mintea confuză Cunoaște-te pe tine însuți, ca și cum cunoașterea de sine n-ar fi a cincea și cea mai dificilă operație din aritmeticile umane, le spunem celor abulici Dacă vrei, poți, de parcă realitățile bestiale ale lumii nu s-ar amuza în fiecare zi inversând poziția relativă a verbelor, le spunem nehotărâților, Începe cu începutul, ca și cum începutul ar fi capătul vizibil al unui fir răsucit stângaci de care ar fi de ajuns să tragem și să tot tragem până ajungem la capătul celălalt, de parcă între unul și altul am fi avut în mâini o ață dreaptă și continuă care n-a trebuit descurcată nici deznodată, lucru imposibil în viața mosoarelor și, dacă altă frază de efect ne este permisă, în ghemele vieții. "

Jose Saramago în Peştera

marți, 10 iulie 2012

duminică, 8 iulie 2012

Îndepărtare




nu e plăcut să fii pus pe cruce și uitat acolo,
e mult mai plăcut să uiți o iubire
infirmă
așa cum toate iubirile
până la urmă-și
rup câte ceva.

nu e plăcut să mori pe cruce
e mult mai plăcut să-ți auzi numele
șoptit în întuneric.

(„Scăpat din brațele” de Charles Bukowski)

luni, 11 iunie 2012

Snow*



*Cu mulțumirile de rigoare celui/celei care a căutat pe Google "cum să-ți faci pisica albă" și a ajuns la mine pe blog, la postarea cealaltă cu Snow. Uite aici o pisică albă. Și dacă a ta are altă culoare, nu, n-ai să reușești o faci albă. Dar ai reușit să mă amuzi cumplit. Asemeni aceluia care avea următoarea dilemă: "apusul e seară?"

marți, 29 mai 2012

În tihna orelor târzii



 Rocs (modelul meu), căreia îi mulţumesc pentru răbdarea de a-mi suporta indicaţii de genul: "stai aşa şi aşa!" ,"încă una! ", şi, bineînţeles, pentru faptul că m-a lăsat să-i pozez umbra, citea Despre frumuseţea uitată a vieţii

În timpul aşa numit "liber", la cafea, în tramvai, or, cum o spune şi titlul, în tihna orelor târzii, dumneavoastră ce (mai) citiţi?

miercuri, 16 mai 2012

Lumină să fiu. Miercurea fără cuvinte 22

   " Poate nu-i târziu 
Lumină să fiu
 în clipa iertată. "
 Ioan Rațiu

                                
                                                      În fiecare miercuri, aici.

luni, 14 mai 2012

Pisica albă, pisica neagră 2

Noroc că uneori nu am încotro și trebuie să fac ordine în fotografii. Altfel, n-aș fi găsit-o pe asta. După mai bine de doi ani:). Între timp, Piper (da, așa îl cheamă) a crescut și, acum câteva luni, a dispărut. Ca orice motan respectabil. Alte fotografii aici, în postarea de acum doi ani.

duminică, 13 mai 2012

Oamenii care aduc cartea în stradă


   
"N-am nervi. Vino mâine dacă vrei, azi nu am nervi. Domnișoară, nu am nervi!" Vocea-i aproape baritonală începuse să atingă și auzul trecătorilor. M-am îndepărtat traversând liniile de tramvai. M-am oprit și am zăbovit câteva secunde, poate cu speranța că va întoarce capul, schițând măcar o umbră de regret. Nu s-a clintit. Așezat pe un scăunel de lemn, la umbră, bărbatul în trening negru cu dungi albe și cu ochii ascunși de șapcă fuma și, într-un gest nervos, muta țigara dintr-o mână în cealaltă. Ridica, din când în când capul, să vadă cine s-a oprit în fața raftului de metal. Apoi îl pleca iar. Trecătorul nu intenționa să cumpere ceva. Așezat așa, n-ai spune că e unul dintre acei oameni care joacă un rol, fie el mărunt, în formarea ta ca om. Ca cetățean. Ca cetățean european. Așa, aplecat cum e, el totuși păzește ceva. Și simte când te apropii de raft. Ridică privirea și, dacă treci grăbit mai departe, o va ascunde din nou sub șapcă. Dacă rămâi, se va ridica și, probabil, te va întreba cu o voce, de data asta mieroasă: "Căutați o carte anume?" Pentru că omul lucrează la un anticariat stradal.

Buchiniștii din Piața Sfântul Gheorghe


Timișoara este orașul în care cartea vine la tine. În afară de cele treisprezece biblioteci și alte douăzeci de librării,  dacă ai poftă de lectură, îți stau la dispoziție și șase anticariate stradale. Acestea sunt plasate în centru, e practic imposibil să nu le observi. Rafturi stivuite de volume purtătoare de cutele lecturii, file îngălbenite de timp ori de cafeaua unui cititor neatent. Unele sunt noi, cu paginile nestrăbătute de ochii jinduiți de acest act nobil: cititul. În ele? Destine, povești, oameni. Alte vieți care te ademenesc să le trăiești. Străbătând titluri, timpul curge, parcă, mai lent. Uiți că ai venit după o anumită carte. Găsești altele, pe care nu le ai. În aceste rafturi, există unele cărți rare, pe care le poți cumpăra cu mărunțișul găsit prin buzunare. Trebuie doar să ai răbdare. Ochii tăi să se oprească la fiecare titlu. Să le citești. Dar cine le mai citește?

"Nu prea mai cumpără lumea cărți"

Te întâmpină cu un zâmbet sincer, relaxat. Poți ghici ușor cât e de bucuros că te-ai oprit. Te întreabă ce carte cauți și, dacă te-ai oprit doar să te uiți puțin peste ele, face câțiva pași înapoi și, răbdător, îți oferă spațiul și timpul de care ai nevoie. "Uite aici am pus cele de filozofie. Sub ele, de beletristică. Dacă vrei, am toate cărțile lui Dostoievsky. Sau dacă vrei românești, uite aici Caragiale" a încheiat cu un ton jovial Simion Tușer, mulțumit că ți-a fost de ajutor.  

Stă aici în fiecare zi, de luni până sâmbăta. Nu sunt cărțile lui. Altcineva se ocupă."Eu nu mi-aș vinde cărțile. Îmi place să le văd în bibliotecă. Trebuie să ai grijă de cărțile tale. Le-ai adunat ani de zile, te atașezi de ele. Stau bine acolo unde stau!" a conchis, de data asta cu mare seriozitate și cu un respect netăinuit pentru ele. După câteva momente de tăcere, a rostit verdictul neașteptat, ce cântărea în judecata lui: "Nu prea mai cumpără lumea cărți. Nici măcar tinerii. Cei mai mulți vin să caute ce li se cere la școală."

Ștabul din Piața Libertății


"Bună ziua, domnișoară! Ce carte o să vă vând astăzi? Știu! Asta!" și se repezi asupra cărții, fluturând-o mai apoi în fața ei. Femeia, uimită și umilită de vorbele lui, s-a îndepărtat, nu înainte de a-i spune indignată: "Nu știi să vorbești cu oamenii care vin să cumpere! " După momente bune de râs cu poftă, bărbatul se întoarse spre tânărul care-i păzea rafturile și-i spuse cu un ton nevinovat: "Acum serios! Eu sunt de vină că are mai bine de 70 de ani și-i domnișoară? Trebuia să-i pun eu verigheta pe deget? Nu avea și gata. Deci tot domnișoară se numește!"

Un om complicat

Vorbește mult. Nu știi dacă vorbește serios ori dacă glumește. Însă ironia din glasul lui nu-i cel mai complicat lucru de ghicit. Cu toate acestea, dacă te-ai oprit la el, e sigură treaba că vei cumpăra ceva. Te privește în ochi și îți turuie lejer, neavând parcă nevoie de pauzele de respirație: "Uite aici o carte rară. În librărie costă cel puțin 45 de lei. Eu ți-o las la 15. Dacă o găsești totuși în librărie cu 15 lei sau cu mai puțin, îți dau banii înapoi, îți las și cartea, și mai adaug și eu 15 lei!"

Spre deosebire de Simion Tușer, Valerică Dinu deține toate cărțile. Pe unele dintre ele le-a moștenit, altele le-a primit de la oameni care vroiau să scape de ele din cauza lipsei de spațiu iar pe celelalte le-a cumpărat de la alți timișoreni, din același motiv. La el, oamenii cumpără cărți. Oameni de toate vârstele. Dar mai ales tineri. Are și clienți fideli, cărora le face reducere. Cunoaște foarte bine ce se caută și reușește să facă rost de cărțile respective.Când nu vinde cărți, Valerică Dinu le...editează. "Uite, pe asta am editat-o eu. Mascarada de Charlotte Brontë. Un roman de dragoste extraordinar, reeditat după 83 de ani. Acum lucrez la viața Mariei Tereza. Ce o să se vândă aia!" Discursul despre regina Boemiei i-a fost întrerupt de apropierea unui posibil client. "Ce vă dau domnu' ?" Omul i-a răspuns distant, privind spre afișajul cu minutele sosirii tramvaielor și îndreptându-se spre stație: "Nimic. M-am uitat numai." Enervat la auzul explicației, Dinu răbufni numaidecât: "Ce mă disperă ăștia care n-au citit în viața lor o carte,  da' ei vin și cască ochii aici, la mine, până le vine tramvaiul..."


miercuri, 9 mai 2012

Muritor

"Cei care s-au născut sunt sortiţi morţii
 Cei care mor sunt sortiţi întoarcerii
 Cei care trăiesc sunt sortiţi judecăţii
 Realitatea nu greşeşte, nu uită şi nu părtineşte şi nu se lasă cumpătată.
 Totul e aşa cum trebuie să fie, nu-i scăpare.
 Împotriva dorinţei tale,
 Ai fost conceput
 Împotriva dorinţei tale,
 Te-ai născut
 Împotriva dorinţei tale,
 Eşti în viaţă.
 Împotriva dorinţei tale,
 Vei muri.
 Împotriva dorinţei tale
 Eşti sortit să înfrunţi
 Urmările proprilor tale fapte.
 Continuă deci!"

 Robi Eleazar Ka- Kapar – Pike Avot

duminică, 6 mai 2012

Sufletul Timișoarei

Pentru că Iulian a făcut un film tare fain despre Timișoara, și pentru că o mare parte a lui e dedicat bicicletei, vă recomand cu drag să-l urmăriți, și, mai ales, să îl votați aici. Da, merită!

 
Vezi mai multe din Concurs pe 220.ro

marți, 24 aprilie 2012

Ursu:). Miercurea fără cuvinte 19

Pentru că Ursuleț al meu face mâine 4 ani...

 Ziua în care l-am adus din târg:
La 1 an...
La 2 ani...
La 3 ani...
Și azi:)
În fiecare miercuri, aici