vineri, 27 mai 2011

Am o senzaţie de supravieţuitor- interviu Cornel Ungureanu

Dacă ai ocazia să urci la redacţie, nu prea ai cum să nu-l întâlneşti. Uneori ocupat, întotdeauna amabil. Te întâmpină mereu prietenos, vădit bucuros să te vadă, chiar dacă o face pentru prima dată. E vorba despre criticul, istoricul literar, cronicarul, profesorul Corenl Ungureanu. Din 1992 este redactor-şef adjunct la revista "Orizont" însă anul 1970 l-a "adus " la publicaţie, pe postul devenit liber prin plecarea criticului literar Nicolae Ciobanu la Bucureşti. De atunci, prin limbajul nou în materie de critică şi stilul său confesiv, Cornel Ungureanu a adus un plus de bogăţie revistei.
Intervievatul meu a debutat în 1975 cu volumul "La umbra cărţilor în floare", premiat cu distincţii literare importante, fiind considerat reprezentativ pentru "jurnalismul de foileton de structură epică". A scris mult despre Mircea Eliade: "Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade" şi "Mircea Eliade și literatura exilului", jurnal:"A muri în Tibet", despre „şantierele“ istoriei noastre literare: "Geografia literaturii române, azi", despre culisele literare în " Istoria secretă a literaturii române" şi peste două mii de articole şi studii în presa culturală românească.

- Sunteţi la "Orizont" de peste patru decenii...

- Sunt la "Orizont" din 1970. Am debutat în revista "Scrisul Bănăţean", care din 1964 a devenit "Orizont". Din echipa din 1962 nu mai trăieşte decât Anghel Dumbrăveanu, care e de cel puţin cinci ani foarte bolnav. Acum, când îl văd pe prima pagină a ziarului pe Fănuş Neagu, de care am fost foarte apropiat, cum am fost de Sorin Titel şi Andrei A. Lilin, am o senzaţie de supravieţuitor.

- Cât de apropiat aţi fost de Fănuş Neagu?

- Fănuş spunea că paginile mele despre opera lui din proza românească de azi, sunt cele mai bune care s-au scris. În perioada '86- '89, cred că am fost foarte apropiaţi. După '89, spirit acut, conservator, Fănuş Neagu s-a apropiat de un grup de care eu mă aflam la mare distanţă. I-am respectat opţiunile fiindcă orice mare scriitor poate avea opţiuni derutante pentru apropiaţii lui de odinioară. La aproape 80 de ani, Fănuş încheie o generaţie care şi-a avut îndrăznelile, conformismul şi nonconformismul scrisului, dar a crezut ca un fanatic în literatură. Cu Fănuş Neagu se încheie un timp al scrisului românesc.

- Mărturiseaţi într-un interviu că aţi avut nevoie de un efort de voinţă pentru a urma Facultatea de Filologie şi că totul se aşează la răscrucea unor întâmplări. Care sunt acestea?

- Fără îndoială am făcut un efort pentru a abandona tentaţia Facultăţii de Chimie şi a face Facultatea de Filologie. Mărturisesc că am intrat la Filologie fiindcă toate rudele m-au asigurat că am pile serioase.

- În "Istoria secretă a literaturii române " aţi încercat să recuperaţi opere uitate. Există o carte aparte, a cărei recuperare v-a adus cea mai mare satisfacţie?

- Voi numi această "Istorie secretă a literaturii române" şi "Geografia literaturii române" o investigare a devenirii literaturii române şi a literaturii în general. Trebuia să o realizez cu ajutorul geopoliticii fiindcă geopolitica a avut un rol criminal în anii lui Hitler, a fost considerată o ştiinţă criminală, deci trebuia să explic de ce geopolitica e o ştiinţă actuală şi de ce are un rol foarte important în studiul literaturii române. Aşa că înainte de a publica volumul III al "Geografiei literaturii române", consacrat Ardealului, am publicat această "Istorie secretă a literaturii române" în care explic pe larg rolul acestei ştiinţe, pentru înţelegerea literaturii noastre şi a literaturii europene în general.

- Lucraţi la o carte în prezent?

- În prezent trebuia să termin, dar o s-o termin- scrisă împreună cu Vasile Bogdan, "Ioan Holender- de la Viena la Timişoara". Ioan Holender, o mare personalitate, a fost director al Operei de Stat din Viena timp de 18 ani. Un timişorean fabulos, pe care vrem să-l prezentăm lumii ca timişorean.

- Locul spre care mergeţi pentru a scrie a rămas tot Zăgujeniul?

- Nu. Computerul din camera mea. Visez de mai mulţi ani să-mi instalez un computer la Zăgujeni şi să rămân acolo, în linişte, cât mai mult timp...

marți, 10 mai 2011

Fifi






Postul e dedicat (dacă se pot dedica posturi) doamnei Zina.
Despre Fifi aş putea scrie atâtea...însă nu prea văd rostul. Dar o să sciu ceva. În a doua zi de Paşte a dispărut, şi cum nu era singura pisica care îmi dispăruse, nu îmi imaginam că o să se întoarcă. S-a întors, după aproape două zile. Oricum, nu cred că ar fi rămas la cineva care n-o pupă până i se ia păru' de pe nas şi nu-i dă porţia zilnică de legume. Deci cam asta ar fi, am o mâţă vegetariană (dar asta nu înseamnă că nu miaună până nu-şi mai simte plămânii, când simte miros de carne) şi nomadă.