sâmbătă, 11 decembrie 2010

Timp subiectiv

Și uite așa am îmbinat trei pasiuni: fotografia, poezia și muzica! Două îmi aparțin, muzica fiind din soundtrack-ul "Pride and prejudice" melodia "Liz on top of the world"

vineri, 19 noiembrie 2010

Ți-am scris



Am început să-ți scriu
firesc, ca plânsul în batistă
ție, da! mai beat de viață,
ca idolul nebun de artistă.

Îți scriu nimicuri, două pe un rând
și măsurându-le pe-o coală,
sub pleoapa leneșă și tremurând,
e tot atât de goală!

Ți-am scris în grabă, fără rost
ți-am scris mai apăsat,
ca unghia roșie de vampă
pe ceafa unui prost.

joi, 18 noiembrie 2010

Orizontul din Piața Sfântul Gheorghe


Nu mulți timișoreni știu că într-o redacție aflată la etajul întâi, într-o clădire din Piața Sfântul Gheorghe, se scrie "Orizont", "cea mai vândută revistă de cultură din România", după spusele lui Cornel Ungureanu, redactorul-șef adjunct. "Avem două mii de abonamente, iar numărul este în creștere" a mai adăugat, entuziasmat. Dacă ar fi să comparăm "Orizont" cu "Bucureștiul cultural" al Gabrielei Adameșteanu, acest entuziasm este justificat. Lăsând la o parte faptul că este supliment, "Bucureștiul cultural" se axează mai mult pe literatură, pe când, paginile "Orizontului" acoperă o arie mai largă a creației și o legătură mai strânsă cu publicul. Acesta a și fost obiectivul revistei, încă de la început. "Orizont" este o revistă literară a Uniunii Scriitorilor din România, editată împreună cu Centrul pentru Dialog Multicultural "Orizont" și continuă, din 1964, "Scrisul Bănățean", tipărit timp de 14 ani. Primele pagini au fost consemate de Alexandru Jebeleanu (redactor- șef), Ion Arieșanu, Nicolae Ciobanu și Andrei A. Lillin.
Schimbarea titlului revistei a avut ca scop focusarea "eforurilor colaboratorilor de a-și lărgi orizontul preocupărilor prin ridicarea nivelului calitativ al creației, asigurând, în același timp, și o mai largă răspândire a revistei, o legătură mai strânsă cu cititorii", precum era iscălit pe prima pagină, a primei apariții. Pe atunci, publicația apărea lunar în format tip carte până în 1972, când s-a transformat în săptămânal social-politic și literar artistic. Criticile lungi au început să dispară, în favoarea "realismului socialist", doctrină comunistă ce a cenzurat riguros stilul și conținutul creaților. Cu toate acestea, redactorii au reușit să mențină valoarea estetică a "Orizontului". Influența aceasta covârșitoare a luat sfârșit odată cu regimul comunist, la Revoluție:"Noua așezare a națiunii, după Ceaușescu. Și să garanteze libertatea revistei. Cine putea să fie mai bun decât noi, cine ar putea să scrie mai bine decât noi? Și totul a înaintat cu mare viteză, primul număr era ca și făcut, pagini pe care le citeam între noi erau destule, altele le puteam scrie la tipografie. Despre ce trăisem, prin ce trecusem, cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat în acele zile extraordinare. În ultima săptămână. În ultima lună. În ultimul an." își amintea Cornel Ungureanu, în articolul "După 20 de ani" apărut în "Orizont", în decembrie 2009. În acel haos, în timp ce toate publicațile lansau știri de senzație, în redacția "Orizontului" au început să apară scriitori refuzați de comuniști, vedete, revoluționari, însă redactorii au ales să scrie doar lucrile importante. Aveau ce selecta, știrile ajungeau repede la redacție. Abundența de informație a fost, probabil, motivul pentru care publicația a apărut bilunar, aproape un an.
Ultima schimbare privind periodicitatea revistei s-a produs în 1993, când "Orizontul" devine iarăși publicație lunară.
Cu siguranță că nu putem cuprinde aici toată istoria acestei reviste, nici pe toți cei care au ridicat nivelul ei calitativ. Un lucru, însă, e cert: de atâtea decenii, "Orizont" cuprinde în pagini artiști plastici, scriitori, poeți, cronicari, de mare excepție. "Cred că aceasta a fost marea victorie a celei mai importante publicații culturale din Vestul României: păstrarea unui anumit tip de solidaritate care i-a adus la sediul redacției nu doar pe colaboratorii actuali, ci și pe mulți dintre cei pentru care, de-alungul vremii, "Orizontul" a constituit un adevărat cămin. Rolul unei reviste literare, este, cred, tocmai acesta: de a aduna, ca magnetul pilitura de fier, valorile dintr-o anumită zonă." Mărturisea Mircea Mihăieș (redactor-șef), într-un articol, în urma aniversării a 1500 de numere, în 2007.
Cei care dau azi "bunul de tipar" sunt: Mircea Mihăieș (redactor-șef), Cornel Ungureanu (redactor- șef adjunct), Lucian Alexiu, Paul Eugen Banciu, Dorian Branea, Cristina Chevereșan, Șerban Foarță, Radu Pavel Gheo, Marius Lazurca, Viorel Marineasa, Alina Radu, Robert Șerban, Marcel Tolcea, Ciprian Vălcan și Daniel Vighi.
Numărul 10 al revistei, ultimul apărut, "a avut un moment senzațional, aniversarea lui Livius Ciocârlie (75 de ani), unul din marii scriitori ai Europei Centrale. În curând, în revistă, aniversarea lui Sorin Titel care ar fi împlinit 75 de ani dacă ar fi trăit. Tot 75 de ani ar fi împlinit anul acesta poetul Damian Ureche, poet trecut prin momente dramatice, ins care a stat prin pușcăriile comuniste, autor de care trebuie să ne amintim." a mai mărturisit Cornel Ungureanu.

marți, 9 noiembrie 2010

Subiect neidentificat încă





Am găsit azi niște poze făcute pe vremea când făceam close-ups și macro în disperare. N-am reușit să aflu cum se numește "subiectul" din pozele de mai sus. L-am găsit într-un pom pe malul Mureșului.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

În interior




În interior încerci să fii cât mai conștient că ai doar o viață, în timp ce în exterior, aceeași viață, o cheltui chibzuit.

joi, 8 iulie 2010

New microsoft office word document


Se umple ecarnul
Pâlpâie liniuța aia...
M-ai trezit, nu-i rău că m-ai trezit,
dar ce vrei?
Să scrii?
ce o să scrii?
de ce să scrii?
Ai ceva de zis? Ceva nou, altfel las-o baltă!
Aha, ai prefera să scrii sub anonimat! Mă faci să râd!
N-o să te asculte nimeni!
Ce zici? Nu prea îmi vine să cred...
Sufletul nu poate să te doară, fizic,
ca o durere de măsea, sau ca un os rupt!
Oricum, nu te cred, n-am simțit asta vreodată...
Nu-mi explica! N-are rost!
Nu cred, și gata.

miercuri, 9 iunie 2010

Anii amurgului



Anii amurgului încă îi încovoiază spinarea. Se trezește fără ceas, în fiecare dimineață la șase. Cu mâinile tremurânde, își toarnă pe față o cană de apă din fântână. Pe fața încă udă, febril, dă cu coaja de săpun, umplând ridurile ca niște concave lungite spre tâmplele în care sângele bubuie acut. Se șterge apoi cu prosopul aspru și intră în odaia cu pereții verzi. Aceiași scenă: lumina inundă odaia tot mai intens, pe măsură ce expresia ei evoluează spre tristețe. Rama de mahon tivește două portrete: ea pozează placid. El pleacă ochii, gânditor. O zi ce pare doar un ecou, azi. Ochii îi cad brusc pe hainele negre, ce așteaptă, pe pat, ziua în care o rudă se va bucura că nu mai trebuie să caute prin dulapurile găunoase, ceva potrivit pentru înmormântare.

duminică, 6 iunie 2010

Recensământul ogrăzii









Știu că nu interesează pe nimeni ce am eu în ogradă. Totuși, urâții ăștia, mă întâmpină mereu cu bucurie în unele weekend-uri, când mai ajung pe acasă.

duminică, 23 mai 2010

Pentru că vine vara...









...și pentru că mi-e foarte dor de ei. Îmi lipsesște vocea imperativă a puștiului(un fel de D-l Goe, nu răsfățat, ci doar șmecher): "Tu! Aici! Aici! Vezi că sar! Să mă prinzi în aer!!!", de dojeneala lu' maică-sa:"Daca mai vorbești așa cu fata, te trimit acasă!". În fine, în general de balta aia, unde mi-am petrecut aproape toată vara. Având trăiri dintre cele mai diverse: de la fericirea c-am reușit să străbat înotând balta în lung și-n lat, la stupoarea, sentimentul de nedescris, cand am primit un mesaj: "Ști că ai intrat la taxă nu? Și eu! Te pup"

...și pentru că nu mă deranjează să "scot de la naftaliă" pozele care îmi sunt dragi.

joi, 20 mai 2010

Cer variabil




Pe tavan e-un cer variabil
cald,
de ieri crăpat, mizerabil.
Sub el,
Aceleași gesturi nervoase,
parole uitate spre fericire.

Sub cerul ăsta
asprele mâini
strâng mânie.

Sub el,
pântecul greu
uită durerea.

Sub el,
jegul dospit
îmbrațișează picăturile de condens.

Ochiul obosit de minciuni
îi clipește salutar
veșniciei singulare.

luni, 10 mai 2010

Neascunsă pasiune pentru...

Cea care așteaptă piesa aia care o să îți golească portofelu':



...cea care te-a lăsat fără carnet prin '74:



și cea care are o "viteză" de te lasă cu lacrimi în ochi:

miercuri, 28 aprilie 2010

marți, 20 aprilie 2010

Acasă?


















Dimineața se trezește, parcă, în mijlocul unui concert. Soliștii sunt mașinile studentelor iritate că au parcat prost. Sau taximetriștii care nu pot ieși din parcare din cauza lor. Parcarea, ăsta e primul cuvânt din zi pe buzele ei. Blesteme inutile și scurte. Se dezmeticește, draperiile astea sunt prea deschise la culoare pentru a garanta, măcar încă un sfert de oră de ațipire. Patul e cald și pilota îmbâcsită. Per total, dimineață trasă la indigo. Cafeaua, subiect propice. Cafeaua...încă visează să mai fie trezită de aroma ei. O poartă acasă. Acasă la țară, unde, chiar dacă fiecare dimineață e rece, concertul e dat de un glas viu.