duminică, 20 noiembrie 2011

Când pielea ta atinge pielea mea

Foto> Jan Saudek


Dacă pielea ta ar simţi
setea braţelor mele,
trupul tău ar ajunge unde e aşteptat.

Şi dacă ai fi aici,
şi pielea ta ar soarbe din a mea
la mijloc,
ar fi nesaţ.
Pentru că pielea mea,
n-ar vrea să simtă altceva
decât pielea ta.

Când pielea mea
atinge pielea ta,
tărâmul fin ce îl cuprind
devine
întreaga lume a mea.

Şi dacă pielea ta
n-ar mai atinge niciodată
pielea mea,
în tremur trupu-mi vlăguit
te-ar aştepta.

joi, 17 noiembrie 2011

Viaţa fără micul ecran

Se spune că dacă Gutenberg ar fi prevăzut gazetăria, şi-ar fi distrus invenţia. Asta mă face să mă gândesc şi la Philo Farnsworh şi Vladimir Zworykin, inventatorii televizorului, şi să mi-i imaginez cu o secure ori altă unealtă de distrugere în mâini, nimicind cu nesaţ micul ecran. Dar pentru că realitatea nu depăşeşte de multe ori aşteptările ( imaginaţia, în cazul ăsta), să scăpăm de el în alt mod.
Mulţi ştiu cât de dăunător este televizorul. Puţini sunt cei care cunosc faptul că nimic nu este întâmplător în televiziune. Da, n-a fost strop de imprevizibil când Dan Diaconescu, acest guru al senzaţionalului de garsonieră, a fost luat pe sus şi aruncat la coşul de gunoi de Tolea. Şi să nu vă imaginaţi că veţi găsi adevăr ori urmă de filantropie în lacrimile vărsate de Iulia Vântur la Dansez pentru tine. Nu! Cât timp sunt televiziuni private, implicit afaceri, scopul urmărit e clar, şi mijloacele- necurate.
Conştientizând că televiziunea nu e singura sursă de informare, am scăpat de televizor ca de un viciu. A trecut destulă vreme de când nu am televizor în casă, nici măcar pe post de suport pentru vestitul bibelou în formă de peşte din perioada comunistă, de când am refuzat porţia zilnică de manipulare. Şi-i bine. Tare bine-i fără domnişoarele ,,tunate’’ ce se perindează pe ecrane, fără politicienii care deschid gura doar ca să mintă ori să caşte, fără ştiri hiperbolizate, fără patroane de cimitir doritoare de clienţi, fără 3S (sex- scandal- sânge) şi, în fine, fără toate aceste produse maligne ale naturii.
Încă mă mai miră faptul că există tineri care aspiră la ceea ce au şi ce sunt falsele valori de pe ecran. Spun ,,falsele’’ pentru că cele veritabile au o calitate numită ,,discreţie’’, una pe care primele menţionate n-o pot avea, pentru că prostia nu va fi niciodată discretă. Cu toate acestea, ca şi Groucho Marx, găsesc televizorul foarte educativ: de fiecare dată când cineva îl porneşte, merg în cealaltă cameră şi citesc o carte.