joi, 14 februarie 2013

Mâna unui părinte


"Sunt zile când - cum să spun?!- simt că se deschid cerurile deasupra mea, atât de limpezi îmi apar rosturile Lumii şi ale omului. Şi, totuşi, zilele acestea se consumă ca orice altă întâmplare. Nu păstrez nimic, nu definesc nimic pentru mine sau pentru alţii. Am, atunci, senzaţia plenititudinii mele şi siguranţa că niciodată nu mă voi mai îndoidi de ceea ce am cucerit şi am dezlegat atunci. Dar toate acestea trec, se consumă. Rămân foarte puţine gânduri, şi foarte vagi", avea să imi transmită,în tramvaiul 2, Mircea Eliade, prin "Fragmentarium", în timp ce goana mea se consuma, în mod inconştient, spre subiecte, ştiri, oameni- spre aceleaşi feţe, însă. O înţelepciunde de şase lei, dacă ar fi să socotesc toată treaba asta în funcţie de faptul că ştim să punem preţ pe orice, în timp ce lucrurile care valorează cu adevărat rămân în derizoriu. Atât a costat cartea, cumpărată pe fugă, de la un anticariat stradal. Ăsta este preţul "trezirii" mele: şase lei. O deşteptare de la inevitabila hăituire zilnică în care, ca şi Eliade, sacrific clipe.

 Nu-i primul semnal- dacă ochii noştri sunt îndeajuns de căscaţi şi mintea noastră mai poate să cearnă, încă, ceea ce contează cu adevărat, există semne că încă suntem pe calea cea bună. Ce contează, însă, în somnabulismul nostru zilnic? Care sunt momentele de calm, în care vedem totul limpede? Eu le văd în mâna întinsă de părinţii mei. Priviţi-o cum vreţi: materială, spirituală ori firească. Câteva minute zilnice, la telefon, în care eu îmi primesc doza de oxigen. Când aud, la sfârşitul unei zi nebune, când totul pare zadarnic, "lui taică-tu i-au dat lacrimile când ţi-a citit reportajul cutare..." Cum să nu prinzi forţă să răzbeşti?


sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Sângele lui Chiapas

Sursă foto

Am căutat un text pentru un proiect şi cum mereu recurg la textele lui Jose Saramago, nu am ezitat să răsfoiesc Ultimul caiet. Am regăsit şi recitit, cu acest prilej,un text de-a dreptul covârşitor. Îl redau mai jos.

 "Orice sânge are povestea lui. Aleargă fără oprire în interiorul corpului labirintic şi nu-şi pierde drumul, nici destinaţia, aprinde într-o clipită obrajii şi îi lasă palizi fugind din ei,ţâşnesc brusc dintr-o zgârietură a pielii se transformă într-o mantie protectoare a unei răni, îmbibă câmpuri de luptă şi locuri de tortură, se transformă în râu pe caldarâm. Sângele ne conduce,sângele ne ridică,cu sângele adormim şi cu el ne trezim,cu sângele ne pierdem şi salvăm, cu sângele trăim, cu sângele murim. Se transformă în lapte şi hrăneşte copiii la pieptul mamelor, se transformă în lacrimă şi îi plânge pe cei ucişi, se transformă în revoltă şi ridică pumnul strâns şi o armă. Sângele se foloseşte de ochi ca să vadă, să înţeleagă, să judece, se foloseşte de mâini pentru muncă şi mângâiere, se foloseşte de picioare să ajungă acolo unde îl trimite datoria. Sângele e bărbat şi e femeie, se îmbracă în doliu sau de sărbătoare,pune o floare la cingătoare şi când îşi ia nume care nu sunt ale lui o face pentru că numele acela aparţin tuturor celor care sunt de acelaşi sânge. Sângele ştie multe, sângele ştie ce fel de sânge are. Câteodată sângele se urcă pe cal şi fumează pipă, alteori priveşte cu ochi secătuiţi pentru că i-a vlăguit durerea, uneori zâmbeşte cu o gură distantă, dar cu un surâs apropiat, câteodată îşi ascunde chipul, dar îşi lasă sufletul la vedere, unele dăţi imploră mila unui zid mut şi orb, alte dăţi e un băiat sângerând dus pe braţe,uneori desenează figuri vigilente pe pereţii caselor, alteori e privirea fixă a acestor figuri,câteodată îl leagă, câteodată îl dezleagă,uneori se face uriaş şi urcă ziduri, alteori fierbe,în unele dăţi se linişteşte,alte dăţi e ca un incendiu care pune totul pe jar,câteodată e o lumină aproape delicată,un oftat,un vis, un repaos al capului pe umărul sângelui care îi e alături. Există un sânge care chiar şi atunci când e rece arde. Sângele acesta e etern ca speranţa."