Totul se rezumă la pași. La amprenta asta măruntă care trasează viitorul. Pășim uneori fără să fim conștienți că țărâna sfărâmată de tălpile noastre va însemna, mai târziu, ceva mai mult decât un "nou loc". Așa pășesc și eu. Știu unde să-mi îndrum pașii, știu cum să-i folosesc . Există însă momente când ei nu mă ascultă. Momente în care încalță bocanci și calcă violent suflete. Și de ar fi de ajuns! Uneori umblă desculți prin jar, a doua oară, ca și când prima arsură n-ar fi avut un grad suficient de...dureros. De m-ar asculta...de m-ar asculta, n-ar fi deloc bine. Ar călca ostentativ pe amintirea unei fericiri de mult stinse. Ar sufla într-un jar stins cu prea multă apă. Ar alerga. Zadarnic! Dar un lucru ciudat rămâne: amintirea dulce când tălpile mi-au fost încălzite de alte două tălpi care, goale pentru doar câteva ore, au lăsat bocancii la ușă.
paşi...
RăspundețiȘtergerece spui tu aici îmi aduce aminte de suflet şi de minte
cu mintea te mai poţi înţelege...
dar sufletul nu ascultă de nimeni şi de nimic... uneori încalţă bocancii, alteori umblă desculţ prin jar... se avântă până la stele, şi-apoi te întreabă de ce? îşi doreşte enorm sărutul, ca apoi să se teamă...
paşi...
îţi doresc să ai paşi Binecuvântaţi de Dragoste şi de Belşug
"Aş umple carnea cu suflet. Sufletul mi s-ar umple de carne, i-aş împăca, în fine, pe cei doi eterni duşmani ce sălăşluiesc în mine."
ȘtergereVă mulțumesc din suflet pentru cuvintele dumneavoastă!:)
Ma inclin!:)
RăspundețiȘtergere:)
Ștergeremulțumiri și o zi minunată!