Timpul din palma stângă

M-am oprit. M-am oprit să-ţi caut iar fiinţa
când gânduri fluturând se-ntorc acasă,
când sorb din amintirea dragă,
şi fruntea-mi odihnesc în iarba deasă.

Treci. Treci iar prin gândul meu ascuns,
treci precum timpul- şi nu spui nimănui.
Atâţia paşi grăbiţi în urma-ţi,
dar pe tărâmul meu rămâi.

Şi-ţi mulţumesc.
Îţi mulţumesc că-n nopţi târzii mi-asculţi tăcerea,
plânsul nestăpânit, gându-mi inutil,
râsul şi durerea.

Mi-e dor. Timpul îmi stă în palma stângă
fără să plece, fără se revină, cu tine-odată.
Mi-apasă pe pleoape, ca un suspin neaşteptat,
ca greutatea lumii, toată.

Aştept. Aştep clipa în care pe chipu-ţi minunat, de neşters,
am să-ţi zăresc luminată privirea
şi aşa cum fiinţa ta solitară e-acum viaţa gândului meu-
atunci să stea, între noi, doar nemărginirea...