luni, 27 februarie 2012

Despărțire


Când am plecat, un ornic bătea din ceaţă rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lângă oră.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă şi sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndată şi-aşteaptă să mai vie
Îmbrăţişarea veche, din nou precum a fost,
Şi lacrimile tale, în gara cenuşie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.
Nu l-ai simţit că este părtaş la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Şi cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculţi, pe cea din urmă?

Tudor Arghezi

4 comentarii:

  1. Arghezi este fara doar si poate, unul din marii poeti ai României! frumoasa poezie ai ales aici, sa exemplifici sensibilitatea acestui poet! Superbe versuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc mult! Arghezi e printre scriitorii foarte dragi mie. Nu doar pentru ceea ce a scris, ci pentru ce era ca om. După cum scrie și el, în Lume veche, lume nouă: 'M-aș lipsi de operă. Îmi trebuie omul!'. Dacă nu ați citit deja, îndrăznesc să vă recomand paginile despre Arghezi scrise de Valeriu Anania în 'Rotonda plopilor aprinși'. O seară minunată să aveți!

      Ștergere
  2. da...
    am răsfoit şi-am regăsit...
    "cald, rece, verde..."
    culorile din fereastră
    parcă mă-ncălzesc
    şi mă-nfioară
    şi le ştiu de secole...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos ați spus-o! Fereastra din prima poză e de la aceiași clădire cu ușa din 'cald, rece, verde'. Vă mulțumesc mult!

      Ștergere