Hikers

Ignorantul

Anii amurgului

Anii amurgului încă îi încovoiază spinarea. Se trezește fără ceas, în fiecare dimineață la șase. Cu mâinile tremurânde, își toarnă pe față o cană de apă din fântână. Pe fața încă udă, febril, dă cu coaja de săpun, umplând ridurile ca niște concave lungite spre tâmplele în care sângele bubuie acut. Se șterge apoi cu prosopul aspru și intră în odaia cu pereții verzi. Aceiași scenă: lumina inundă odaia tot mai intens, pe măsură ce expresia ei evoluează spre tristețe. Rama de mahon tivește două portrete: ea pozează placid. El pleacă ochii, gânditor. O zi ce pare doar un ecou, azi. Ochii îi cad brusc pe hainele negre, ce așteaptă, pe pat, ziua în care o rudă se va bucura că nu mai trebuie să caute prin dulapurile găunoase, ceva potrivit pentru înmormântare.

Recensământul ogrăzii

Știu că nu interesează pe nimeni ce am eu în ogradă. Totuși, urâții ăștia, mă întâmpină mereu cu bucurie în unele weekend-uri, când mai ajung pe acasă.