joi, 20 septembrie 2012
miercuri, 29 august 2012
marți, 21 august 2012
duminică, 5 august 2012
joi, 26 iulie 2012
Aproape liber
"Le spunem celor cu mintea confuză Cunoaște-te pe tine însuți, ca și cum
cunoașterea de sine n-ar fi a cincea și cea mai dificilă operație din
aritmeticile umane, le spunem celor abulici Dacă vrei, poți, de parcă realitățile
bestiale ale lumii nu s-ar amuza în fiecare zi inversând poziția relativă a
verbelor, le spunem nehotărâților, Începe cu începutul, ca și cum începutul ar
fi capătul vizibil al unui fir răsucit stângaci de care ar fi de ajuns să
tragem și să tot tragem până ajungem la capătul celălalt, de parcă între unul și
altul am fi avut în mâini o ață dreaptă și continuă care n-a trebuit descurcată
nici deznodată, lucru imposibil în viața mosoarelor și, dacă altă frază de
efect ne este permisă, în ghemele vieții. "
Jose Saramago în Peştera
marți, 10 iulie 2012
duminică, 8 iulie 2012
Îndepărtare
nu e plăcut să fii pus pe cruce și uitat acolo,
e mult mai plăcut să uiți o iubire
infirmă
așa cum toate iubirile
până la urmă-și
rup câte ceva.
nu e plăcut să mori pe cruce
e mult mai plăcut să-ți auzi numele
șoptit în întuneric.
(„Scăpat din brațele” de Charles Bukowski)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)