Ca un crenvurşti de soia ai apărut în viața mea,
ca o bucată de cașcaval ce se topește
în dinții unui șoricel.
Stăteai pe mobra ta...purtai tricou cu
"born to be wild"
dar eu vedeam "road to hell".
Și totuși m-am urcat pe șa.
În sfârșit, am ajuns în Germania,
măruntaiele-ți scârțâiau de foame...
I-ai furat biscuiții acelui copil bogat cu uniformă albastră...
A trecut și asta.
Mai știi? Mi-ai scrumat în ciorba de perișoare!
Suav tango al iubirii se prelingea pe veioză,
în fiecare seară,
desigur,
când îmi căutai punctul G cu frontala
și eu, îmi uitam privirea-n tine.
Și văd însingurarea cum vine...
și vine,
și vine,
și vine...
"aruncă-te-n nori!" îmi spuse un guguştiuc.
Am căzut în mâini căci picioarele te caută.
Ești de neînlăturat...ca o lipitoare, ca faianța
de pe vremea lui Ceaușescu!
Știi ce greu se dă jos? Tre' să spargi peretele!
Ai jucat Pogo cu sufletele noatre...
Strig disperată însingurării "Măcar vino pe invisible!"
Acum ești "not at my desk"...
Rămâi "idle", eu merit mai mult!
Poezie (oare-i poezie?) scrisă cu Miruna acum nu știu cât timp. Da, sunt ceva ani de atunci. Vremuri faine! Eram tinere și liniștite. Atât de "liniștite" încât, am trimis poezia la un concurs național. Rezultatul? e evident!
...și ascultam:
Asculta mai multe audio Muzica
joi, 8 aprilie 2010
duminică, 4 aprilie 2010
sâmbătă, 20 martie 2010
În dimineața asta...
...nu dau doi bani pe promisiunile de aseară. Ceru-i blând, naiv și aproape de fruntea mea.
duminică, 14 martie 2010
Fotograful săptămânii
Îi mulțumesc Ozanei!
Mă laud și eu...sunt fotograful săptămânii pe http://uniqfotos.com/fotograful-saptamanii-14-20-martie-roxana-muntean/
Interviul..
Ozana: Salut!
Roxana Muntean: Salutare!
Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Roxana Muntean: Mă numesc Roxana Muntean, începând cu o zi norocoasă de 13 a unei luni din vara asta voi schimba prefixul vârstei(20). Casa mi-e la Simeria însă, din toamna trecută, fac ceea ce mi-am dorit de atâția ani: sunt studentă la Jurnalism în Timișoara.
Nu-mi place cuvântul “hobby” așa că fotografia, poezia, muntele și muzica îmi sunt “medicamentele” ce-mi mai alină trecerea prin zilele monotone.
Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce
Roxana Muntean: “Lumina noastră”.
Inițial am numit-o “Our light…our light” dar acum prefer să-i spun “Lumina noastră”. E poate cea mai bună fotografie a mea dar, pentru mine, valoarea îi este dată de povestea pe care o poartă. Fotografia am făcut-o pe malul râului Mureș când am fost 3 zile cu cortu’ la pescuit. În ea se vede doar fumul, copacii și razele soarelui însă, sub toate astea se petrecea adevărata minune: focul și ceaunul plin cu ciorbă de pește ( unul dintre “somotei” l-am prins eu he he).
“Răgaz”.
Am făcut-o când am fost s-o văd pe străbunica mea, Galenia. La cei 89 de ani ai ei, încă are un spirit de observație extraordinar: “Iar ți-ai vopsit păru’? Nu era așa ultima oară când ai fost! Vai bună!! Rămâi cheală!!”
Lăsând gluma la o parte, o admir nespus de mult. Eu eram terminată de mult. Dumnezeu i-a dat zile : și-a îngropat părinții, soțul ,cei doi copii și ultimul preț pe care-l plătește e singurătatea.
“Sunday fun”.
Iarăși, ceva personal. Era vară, nu ne păsa de nimic. Ne dădeam cu ulei de măsline să ne bronzăm fain și miroseam a prăjitură. Au fost zile minunate…eram foarte uniți.
Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Roxana Muntean: Poate că mi-ar fi plăcut să fi ținut în mână aparatu’ încă de pe vremea când “trăgeam de fusta mamei” (doar cu o mână, cealaltă ținea aparatu’) dar nu e așa. Cu timpul am realizat că îmi place să fac poze dar nu m-aș fi gândit nicodată că avea să devină ca un drog. Zilnic răsfoiesc galerii și, dacă nu o fac, simt că lipsește ceva. Cât despre experiențe …eram în liceu și urma să fac un proiect pentru concursul internațional “ThinkQuest”. Aveam ca temă “apa” iar misiunea mea era să fac poze la ape poluate. Avem un râuleț la capătul străzii și am mers acolo să fac poze. La un moment dat au trecut niște copii săraci din zonă. S-au oprit și se uitau la mine. M-am hotărât să le fac și lor pentru că nu-mi place să se holbeze cineva la mine când sunt concentată pe ceva. Le-am făcut zeci de poze și m-am simțit ca naiba pentru că am vrut să scap de ei. Nici nu vă puteți imagina cât de bucuroți erau, cât îmi mai mulțumeau. Am primit o adevărată lecție de viață atunci.
Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Roxana Muntean: Să se ghideze și după instinct. Mie, de exemplu, o poză nu-mi “iasă” niciodată cum vreau: rezultatul e ori dezastruos,
ori cu mult peste așteptări.
Ozana: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Roxana Muntean: blogul meu: http://clipeinrama.blogspot.com si contul meu de pe deviantART: http//joplinfan.deviantart.com/
Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Roxana Muntean: mulțumesc mult!
Mă laud și eu...sunt fotograful săptămânii pe http://uniqfotos.com/fotograful-saptamanii-14-20-martie-roxana-muntean/
Interviul..
Ozana: Salut!
Roxana Muntean: Salutare!
Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Roxana Muntean: Mă numesc Roxana Muntean, începând cu o zi norocoasă de 13 a unei luni din vara asta voi schimba prefixul vârstei(20). Casa mi-e la Simeria însă, din toamna trecută, fac ceea ce mi-am dorit de atâția ani: sunt studentă la Jurnalism în Timișoara.
Nu-mi place cuvântul “hobby” așa că fotografia, poezia, muntele și muzica îmi sunt “medicamentele” ce-mi mai alină trecerea prin zilele monotone.
Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce
Roxana Muntean: “Lumina noastră”.
Inițial am numit-o “Our light…our light” dar acum prefer să-i spun “Lumina noastră”. E poate cea mai bună fotografie a mea dar, pentru mine, valoarea îi este dată de povestea pe care o poartă. Fotografia am făcut-o pe malul râului Mureș când am fost 3 zile cu cortu’ la pescuit. În ea se vede doar fumul, copacii și razele soarelui însă, sub toate astea se petrecea adevărata minune: focul și ceaunul plin cu ciorbă de pește ( unul dintre “somotei” l-am prins eu he he).
“Răgaz”.
Am făcut-o când am fost s-o văd pe străbunica mea, Galenia. La cei 89 de ani ai ei, încă are un spirit de observație extraordinar: “Iar ți-ai vopsit păru’? Nu era așa ultima oară când ai fost! Vai bună!! Rămâi cheală!!”
Lăsând gluma la o parte, o admir nespus de mult. Eu eram terminată de mult. Dumnezeu i-a dat zile : și-a îngropat părinții, soțul ,cei doi copii și ultimul preț pe care-l plătește e singurătatea.
“Sunday fun”.
Iarăși, ceva personal. Era vară, nu ne păsa de nimic. Ne dădeam cu ulei de măsline să ne bronzăm fain și miroseam a prăjitură. Au fost zile minunate…eram foarte uniți.
Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Roxana Muntean: Poate că mi-ar fi plăcut să fi ținut în mână aparatu’ încă de pe vremea când “trăgeam de fusta mamei” (doar cu o mână, cealaltă ținea aparatu’) dar nu e așa. Cu timpul am realizat că îmi place să fac poze dar nu m-aș fi gândit nicodată că avea să devină ca un drog. Zilnic răsfoiesc galerii și, dacă nu o fac, simt că lipsește ceva. Cât despre experiențe …eram în liceu și urma să fac un proiect pentru concursul internațional “ThinkQuest”. Aveam ca temă “apa” iar misiunea mea era să fac poze la ape poluate. Avem un râuleț la capătul străzii și am mers acolo să fac poze. La un moment dat au trecut niște copii săraci din zonă. S-au oprit și se uitau la mine. M-am hotărât să le fac și lor pentru că nu-mi place să se holbeze cineva la mine când sunt concentată pe ceva. Le-am făcut zeci de poze și m-am simțit ca naiba pentru că am vrut să scap de ei. Nici nu vă puteți imagina cât de bucuroți erau, cât îmi mai mulțumeau. Am primit o adevărată lecție de viață atunci.
Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Roxana Muntean: Să se ghideze și după instinct. Mie, de exemplu, o poză nu-mi “iasă” niciodată cum vreau: rezultatul e ori dezastruos,
ori cu mult peste așteptări.
Ozana: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Roxana Muntean: blogul meu: http://clipeinrama.blogspot.com si contul meu de pe deviantART: http//joplinfan.deviantart.com/
Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Roxana Muntean: mulțumesc mult!
luni, 1 martie 2010
Springtime
"Și mă întind pe iarbă,
Și îmi închid ochii înfierbântați,
Îmi simt tot corpul tolănit în realitate,
Știu adevărul și sunt fericit."
Fernando Pessoa - Paznicul Turmelor
sâmbătă, 27 februarie 2010
Am inima în munți
Mi-e gândul visător
în creasta verde,
în munţi, lângă râu,
pe lungi cărări.
În dimineţi umede,
prin păduri blajine.
Am inima în inima munţilor mei!
Prin lume, oriunde,
paşii rebeli mă vor purta.
N-am să vă dau uitării...
Voi, munteni cu suflet de dac
voi, munţi cu văi eterne.
Rămâi cu bine,
izvor cu mâini de-argint.
Cu bine,
culmi neatinse,
zăpezi albe, moi.
Rămâneţi cu bine...
curând,
drumurile vieţii
mă vor întoarce iar la voi.
în amintirea vremurilor bune ...
doar o încercare de poezie despre ce înseamna muntele pentru mine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)