Clipe în ramă

Ateneul Român. Miercurea fără cuvinte 13

2012-02-14T23:13:00.000+01:00

În fiecare miercuri, aici.

Frică

2012-02-13T22:24:00.000+01:00

Ștefan Tivodar, frică

Prietenie. Miercurea fără cuvinte12

2012-01-31T23:26:00.000+01:00

În fiecare miercuri, aici

Ce simțim...

2012-01-29T15:17:00.000+01:00

...înaintea examenelor.:)

Fotograful. Miercurea fără cuvinte 11

2012-01-25T12:44:00.000+01:00

Undeva, e încă toamnă

2012-01-16T15:29:00.000+01:00

Câţiva paşi până la soare - miercurea fără cuvinte 10

2012-01-10T23:10:00.000+01:00

Urare...

2011-12-30T19:27:00.000+01:00

N-am făcut nici o urare de Crăciun pentru că n-am avut nici cea mai măruntă idee asupra ce şi-ar dori oamenii care, întâmplător sau nu, poposesc vreme de câteva clipe aici. Acum ştiu. Ştiu ce-i mai important pentru mine. Şi astfel, o doresc tuturor. Linişte. Să aveţi parte din plin de ea. Linişte în casă, în suflete, linişte sub orice formă. Numai să fie! Şi un 2012 fericit, dacă se poate. Şi fructuos. P.S. : Mai jos, minunatul artist căruia îi datorez liniştea din ultimul timp...

Prea multe drumuri nu duc nicăieri

2011-12-13T23:22:00.001+01:00

Pietrele lui Solomon- miercurea fără cuvinte 8

2011-12-06T23:23:00.006+01:00

Când pielea ta atinge pielea mea

2011-11-20T15:17:00.002+01:00

Foto> Jan Saudek

Dacă pielea ta ar simţi
setea braţelor mele,
trupul tău ar ajunge unde e aşteptat.

Şi dacă ai fi aici,
şi pielea ta ar soarbe din a mea
la mijloc,
ar fi nesaţ.
Pentru că pielea mea,
n-ar vrea să simtă altceva
decât pielea ta.

Când pielea mea
atinge pielea ta,
tărâmul fin ce îl cuprind
devine
întreaga lume a mea.

Şi dacă pielea ta
n-ar mai atinge niciodată
pielea mea,
în tremur trupu-mi vlăguit
te-ar aştepta.

Viaţa fără micul ecran

2011-11-17T01:07:00.004+01:00

Se spune că dacă Gutenberg ar fi prevăzut gazetăria, şi-ar fi distrus invenţia. Asta mă face să mă gândesc şi la Philo Farnsworh şi Vladimir Zworykin, inventatorii televizorului, şi să mi-i imaginez cu o secure ori altă unealtă de distrugere în mâini, nimicind cu nesaţ micul ecran. Dar pentru că realitatea nu depăşeşte de multe ori aşteptările ( imaginaţia, în cazul ăsta), să scăpăm de el în alt mod.

Mulţi ştiu cât de dăunător este televizorul. Puţini sunt cei care cunosc faptul că nimic nu este întâmplător în televiziune. Da, n-a fost strop de imprevizibil când Dan Diaconescu, acest guru al senzaţionalului de garsonieră, a fost luat pe sus şi aruncat la coşul de gunoi de Tolea. Şi să nu vă imaginaţi că veţi găsi adevăr ori urmă de filantropie în lacrimile vărsate de Iulia Vântur la Dansez pentru tine. Nu! Cât timp sunt televiziuni private, implicit afaceri, scopul urmărit e clar, şi mijloacele- necurate.

Conştientizând că televiziunea nu e singura sursă de informare, am scăpat de televizor ca de un viciu. A trecut destulă vreme de când nu am televizor în casă, nici măcar pe post de suport pentru vestitul bibelou în formă de peşte din perioada comunistă, de când am refuzat porţia zilnică de manipulare. Şi-i bine. Tare bine-i fără domnişoarele ,,tunate’’ ce se perindează pe ecrane, fără politicienii care deschid gura doar ca să mintă ori să caşte, fără ştiri hiperbolizate, fără patroane de cimitir doritoare de clienţi, fără 3S (sex- scandal- sânge) şi, în fine, fără toate aceste produse maligne ale naturii.

Încă mă mai miră faptul că există tineri care aspiră la ceea ce au şi ce sunt falsele valori de pe ecran. Spun ,,falsele’’ pentru că cele veritabile au o calitate numită ,,discreţie’’, una pe care primele menţionate n-o pot avea, pentru că prostia nu va fi niciodată discretă. Cu toate acestea, ca şi Groucho Marx, găsesc televizorul foarte educativ: de fiecare dată când cineva îl porneşte, merg în cealaltă cameră şi citesc o carte.

Little cubs - miercurea fără cuvinte 7

2011-11-01T23:16:00.010+01:00

Fifi:

Năsturel:

Şi Snow...

Miercurea fără cuvinte 6

2011-10-12T11:16:00.004+02:00

Miercurea fără cuvinte 5

2011-09-21T08:38:00.005+02:00

Ţesând

2011-09-19T09:30:00.005+02:00

Miercurea fără cuvinte 4

2011-09-07T08:37:00.007+02:00

Joaca în alb-negru

2011-08-21T00:31:00.009+02:00

Timpul din palma stângă

2011-08-02T22:10:00.004+02:00

M-am oprit. M-am oprit să-ţi caut iar fiinţa
când gânduri fluturând se-ntorc acasă,
când sorb din amintirea dragă,
şi fruntea-mi odihnesc în iarba deasă.

Treci. Treci iar prin gândul meu ascuns,
treci precum timpul- şi nu spui nimănui.
Atâţia paşi grăbiţi în urma-ţi,
dar pe tărâmul meu rămâi.

Şi-ţi mulţumesc.
Îţi mulţumesc că-n nopţi târzii mi-asculţi tăcerea,
plânsul nestăpânit, gându-mi inutil,
râsul şi durerea.

Mi-e dor. Timpul îmi stă în palma stângă
fără să plece, fără se revină, cu tine-odată.
Mi-apasă pe pleoape, ca un suspin neaşteptat,
ca greutatea lumii, toată.

Aştept. Aştep clipa în care pe chipu-ţi minunat, de neşters,
am să-ţi zăresc luminată privirea
şi aşa cum fiinţa ta solitară e-acum viaţa gândului meu-
atunci să stea, între noi, doar nemărginirea...

Identitate

2011-07-29T12:03:00.005+02:00

Am sânge uscat pe tâmplă
Semn că...
stelele colţuroase n-au avut milă
nici în noaptea asta!
Nimic grav,
un om a încetat
să mai viseze,
când s-a trezit.

E umbră aici.
Doar sufletu-mi,
oaspete a unui trup
nedorit
strigă-
însetat de uiare:
"Cine sunt?"
Azi nu mai sunt...
Trecutul zvâcneşte:
"Şi n-am să văd nicicând,
nu va şti vreodată
să iubească
o inimă ce-a obosit
urând."

Miercurea fără cuvinte 3

2011-07-27T11:54:00.006+02:00

Joaca în sepia (repostare)

2011-07-24T13:36:00.006+02:00

Serie repostată din cauza unor erori care nu permiteau comentarii.

Miercurea fără cuvinte 2

2011-07-20T11:12:00.002+02:00

Miercurea fără cuvinte

2011-07-13T19:56:00.001+02:00

Despre micime

2011-07-07T14:05:00.005+02:00

"Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum - ce sens plecarea?"

Omar Khayyam

Norii

2011-07-03T00:31:00.008+02:00

Au fost nori.
Nori duioşi ce mi-au umplut,
după zilele dogoritoare,
umerii de picuri reci
şi de fiorul ţâşnit din inima lor cenuşie.
Au fost aici, deasupra-mi
au plutit visători, împinşi de vântul uituc.
Au fost nori,
Au fost nori, aici,
când eu, n-am avut timp
să-mi îndrept fruntea spre ei.
Au fost atâţia nori...
Nori ce-au cernut nea peste munţi,
când eu, prea leneşă,
n-am mai tăiat cărări.

Sunt atâţia nori deasupra!
Atâţia nori nepăsători...
Peste tâmpla plină de gânduri,
peste stânci,
peste văi adânci,
peste mine, peste tine.
Priveşte-i doar!
Îi rog adesea,
când somnul nu mă-ndeamnă,
să-ţi aşeze, în nopţi solitare,
doru-mi pe gene.

Vor mai fi nori.
Vor mai fi atâţia,
şi atâţia nori,
pe cerul răbtător!
Toţi, trecători
toţi, solitari,
toţi purtători
de fulgure,
de ploaie,
de gânduri scăldate
în amar.

Frânturi din liniştea mea

2011-06-25T16:45:00.009+02:00

Când ploaia...

2011-06-16T15:37:00.006+02:00

Ce faci cu mâinile?

2011-06-12T00:58:00.001+02:00

Ce faci cu mâinile
când trupu-i prea mut,
ori prea amorţit,
să arate ce simte?
Ce faci cu mâinile?
când zăgazurile vieţii
încă nu le-au atins?
Ce faci cu mâinile?
când doar picioarele
trudesc să te asculte?
Ce faci cu mâinile?
unde le ţii?
Când ai doar buzunare
cusute...

Rătăciri

2011-06-08T12:02:00.000+02:00

Somn

2011-06-04T23:04:00.000+02:00

Încerc din răsputeri
să-i spun sufletului meu
că ai plecat.
Lupt să te-alung
şi-adânc mă doare
că fug de a iubirii bucurie
Te port mereu în gând,
spre neuitare
îţi port în piept
amintirea-ţi vie.
Adorm în lacrimi,
tremur şoptit...
s-alung dorul de pe mine
în primul vis,
din somnul cel dintâi
Alerg, alerg...
m-ascund sub piept la tine.

Arboretumul Simeria

2011-05-31T20:41:00.001+02:00

Am o senzaţie de supravieţuitor- interviu Cornel Ungureanu

2011-05-27T00:10:00.000+02:00

Dacă ai ocazia să urci la redacţie, nu prea ai cum să nu-l întâlneşti. Uneori ocupat, întotdeauna amabil. Te întâmpină mereu prietenos, vădit bucuros să te vadă, chiar dacă o face pentru prima dată. E vorba despre criticul, istoricul literar, cronicarul, profesorul Corenl Ungureanu. Din 1992 este redactor-şef adjunct la revista "Orizont" însă anul 1970 l-a "adus " la publicaţie, pe postul devenit liber prin plecarea criticului literar Nicolae Ciobanu la Bucureşti. De atunci, prin limbajul nou în materie de critică şi stilul său confesiv, Cornel Ungureanu a adus un plus de bogăţie revistei.
Intervievatul meu a debutat în 1975 cu volumul "La umbra cărţilor în floare", premiat cu distincţii literare importante, fiind considerat reprezentativ pentru "jurnalismul de foileton de structură epică". A scris mult despre Mircea Eliade: "Şantier 2. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade" şi "Mircea Eliade și literatura exilului", jurnal:"A muri în Tibet", despre „şantierele“ istoriei noastre literare: "Geografia literaturii române, azi", despre culisele literare în " Istoria secretă a literaturii române" şi peste două mii de articole şi studii în presa culturală românească.

- Sunteţi la "Orizont" de peste patru decenii...

- Sunt la "Orizont" din 1970. Am debutat în revista "Scrisul Bănăţean", care din 1964 a devenit "Orizont". Din echipa din 1962 nu mai trăieşte decât Anghel Dumbrăveanu, care e de cel puţin cinci ani foarte bolnav. Acum, când îl văd pe prima pagină a ziarului pe Fănuş Neagu, de care am fost foarte apropiat, cum am fost de Sorin Titel şi Andrei A. Lilin, am o senzaţie de supravieţuitor.

- Cât de apropiat aţi fost de Fănuş Neagu?

- Fănuş spunea că paginile mele despre opera lui din proza românească de azi, sunt cele mai bune care s-au scris. În perioada '86- '89, cred că am fost foarte apropiaţi. După '89, spirit acut, conservator, Fănuş Neagu s-a apropiat de un grup de care eu mă aflam la mare distanţă. I-am respectat opţiunile fiindcă orice mare scriitor poate avea opţiuni derutante pentru apropiaţii lui de odinioară. La aproape 80 de ani, Fănuş încheie o generaţie care şi-a avut îndrăznelile, conformismul şi nonconformismul scrisului, dar a crezut ca un fanatic în literatură. Cu Fănuş Neagu se încheie un timp al scrisului românesc.

- Mărturiseaţi într-un interviu că aţi avut nevoie de un efort de voinţă pentru a urma Facultatea de Filologie şi că totul se aşează la răscrucea unor întâmplări. Care sunt acestea?

- Fără îndoială am făcut un efort pentru a abandona tentaţia Facultăţii de Chimie şi a face Facultatea de Filologie. Mărturisesc că am intrat la Filologie fiindcă toate rudele m-au asigurat că am pile serioase.

- În "Istoria secretă a literaturii române " aţi încercat să recuperaţi opere uitate. Există o carte aparte, a cărei recuperare v-a adus cea mai mare satisfacţie?

- Voi numi această "Istorie secretă a literaturii române" şi "Geografia literaturii române" o investigare a devenirii literaturii române şi a literaturii în general. Trebuia să o realizez cu ajutorul geopoliticii fiindcă geopolitica a avut un rol criminal în anii lui Hitler, a fost considerată o ştiinţă criminală, deci trebuia să explic de ce geopolitica e o ştiinţă actuală şi de ce are un rol foarte important în studiul literaturii române. Aşa că înainte de a publica volumul III al "Geografiei literaturii române", consacrat Ardealului, am publicat această "Istorie secretă a literaturii române" în care explic pe larg rolul acestei ştiinţe, pentru înţelegerea literaturii noastre şi a literaturii europene în general.

- Lucraţi la o carte în prezent?

- În prezent trebuia să termin, dar o s-o termin- scrisă împreună cu Vasile Bogdan, "Ioan Holender- de la Viena la Timişoara". Ioan Holender, o mare personalitate, a fost director al Operei de Stat din Viena timp de 18 ani. Un timişorean fabulos, pe care vrem să-l prezentăm lumii ca timişorean.

- Locul spre care mergeţi pentru a scrie a rămas tot Zăgujeniul?

- Nu. Computerul din camera mea. Visez de mai mulţi ani să-mi instalez un computer la Zăgujeni şi să rămân acolo, în linişte, cât mai mult timp...

Fifi

2011-05-10T21:55:00.000+02:00

Postul e dedicat (dacă se pot dedica posturi) doamnei Zina.
Despre Fifi aş putea scrie atâtea...însă nu prea văd rostul. Dar o să sciu ceva. În a doua zi de Paşte a dispărut, şi cum nu era singura pisica care îmi dispăruse, nu îmi imaginam că o să se întoarcă. S-a întors, după aproape două zile. Oricum, nu cred că ar fi rămas la cineva care n-o pupă până i se ia păru' de pe nas şi nu-i dă porţia zilnică de legume. Deci cam asta ar fi, am o mâţă vegetariană (dar asta nu înseamnă că nu miaună până nu-şi mai simte plămânii, când simte miros de carne) şi nomadă.

Solitude

2011-05-04T00:08:00.001+02:00

I am the spring

2011-04-29T19:49:00.000+02:00

Porumbei...

2011-04-27T18:58:00.000+02:00

Poem cu umeri goi

2011-04-24T19:46:00.000+02:00

Şi dac-am fost, şi dacă suntem,
Şi dacă nu ne-am întâmplat,
În ochii mei rămâi icoană,
În ochii tăi rămân regat.

Tatiana Stepa - Poem cu umeri goi.

Urări

2011-04-21T19:38:00.000+02:00

Sărbători fericite alături de cei dragi! Să aveţi parte de sănătate, bucurii şi putere de muncă. Paşte fericit!

Mâine, la Cartea de nisip

2011-04-18T21:08:00.000+02:00

trapped

2011-04-13T20:23:00.001+02:00

Nevoia de amintiri

2011-04-02T22:13:00.000+02:00

Un fel de self în trei: eu, Miru, şi doamna Daniela. Aşa că îndrăznesc să mi-o însuşesc într-o mică măsură. E o fotografie ( am toate motivele s-o numesc fotografie, şi nu poză) realizată într-o zi memorabilă.
Şi o melodie care imi trezeşte, mereu, sentimentul că trebuie să plec undeva, oriunde.
urma - terminus

Asculta mai multe audio diverse

a special customer

2011-03-30T01:09:00.000+02:00

Leapşă despre blog

2011-03-26T15:42:00.000+01:00

Pentru că locul la "Despre mine" e gol, am acceptat leapşa doamnei Zinna. Şi îmi cer scuze dânsei pentru că răspund târziu, însă am avut nişte probleme de sănătate.

Când ai început să scrii online?

Hmm...a fost odată ca niciodată un an. 2009. Un an foarte "fertil" în ceea ce priveşte inspiraţia. Lăsând gluma la o parte, eu nu prea scriu pe blog, ci postez fotografie. E adevărat, de cele mai multe ori, fotografia "vine" însoţită de un text care are menirea să întărească ceea ce vreau să transmit prin imagine. Iar când postez poezie, lucrurile stau invers.

Ce te motiveaza să scrii pe blog ?

Postez rar. Idei am, însă mai am şi un mare defect: uit repede. Nu pot să notez mereu ce idei am. Ele vin, ciudat, în moment nepotrivite: la două dimineaţa când sunt aproape de casă după patru ore de mers cu trenul, în timpul unui curs când e de ajuns ca profesorul să rostească un cuvânt şi să "declanşeze", involuntar, o mulţime de idei în mintea mea. Şi mai am un motiv. Când fac o fotografie sunt foarte entuziasmată că va ieşi ceva extraordinar ca produs finit. Apoi mă răzgândesc când o descarc ori o editez. Nu ştiu…îmi revin în minte cuvintele unei vecine: "Eşti pretenţioasă! Şi-i bine să ai aşteptări!" Dar dânsa se refera la băieţi…

Cum reacţionezi la comentariile negative ?

Nu prea am avut parte de ele! Sincer! Şi chiar mă miram că n-am primit. Asta până când am descoperit în setările de la blog spam-ul. Aveam un comentariu pe care nu are rost să-l reproduc, de la un idiot care nu merită să fie menţionat. Posta acelaşi comentariu pe toate blogurile, după cum aveam să aflu mai târziu. În rest, critici constructive am primit. Şi într-un fel e tare fain să ţi se ofere o altă viziune asupra celor postate. Dar, normal, tot a ta parcă-i mai bună.

Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?

Postam fotografie pe un site străin şi primeam o grămadă de complimente în ceea ce priveşte munca mea. Astfel, m-am gândit să-mi fac un blog, să vadă şi concetăţenii lucrările mele. Ideea era să arăt şi celorlalţi ceea ce fac. Fotografie şi scris. Mai mult fotografie. Normal, a început ca o joacă, aveam şi eu un hobby. Dar nu. Când a trebuit să răspund întrebării "Ce vei face în continuare?", acea întrebare de clasa a doişpea care, chipurile, îţi hotărăşte viitorul. Eu nu. Aveam răspunsul încă din clasa a şasea. Şi mi s-a confirmat în liceu, în cei patru ani în care mă aflam în "colectivul redacţional".

Ce fel de link-uri ţii in blogroll ?

Numai oameni care îmi plac. Nu am acceptat schimburi de link-uri şi alte chestii de genul. Am în listă: profesori, scriitori, fotografi, jurnalişti, colegi şi pe cei care au cu adevărat ceva de spus sau de arătat.

Cum te-a schimbat pe tine blog-ul ?

N-aş putea spune în ce măsură m-a schimbat blogul în sine. Oamenii care i-am întâlnit prin intermediul blogului, da. M-au schimbat. Şi schimbarea e firească. Chiar îndrăznesc să spun că e o problemă când omul nu se schimbă. Trebuie să asimilăm, să plecăm urechea la alte păreri.

Ce aşteptări ai în viitor de la blog-ul tău ?

Aşteptările o să le am de la mine. Nu de la blog. Şi dacă se vor materializa, rezultatele se vor vedea cu siguranţă pe blog.

Cât despre vizitatorii / cititorii acestui blog ?

Le mulţumesc că încă îmi urmăresc blogul, cu toate că eu nu ofer în aceeaşi măsură în care primesc. Şi mă refer la feedback.

Nu mă pot hotărî cui să pasez leapşa, aşa că o încredinţez oricărui vizitator interesat.:)

Cald, rece, verde...

2011-03-03T11:43:00.000+01:00

A trecut...

2011-02-14T22:23:00.001+01:00

...încă o zi, ca oricare alta.

Portret de scriitor

2011-02-08T23:12:00.000+01:00

Modera o lansare de carte. Atunci l-am văzut pentru prima dată pe Radu Pavel Gheo. Mica librărie din centru era "plină de studenţi poate constrânşi de o profesoară", cum scria într-un articol un novice în jurnalismul cultural. Mă număram, şi eu, printre studenţii "constrânşi". Bărbatul subţire- vesel, îţi dădea impresia că fiecare cuvânt pe care îl rosteşte e un zâmbet. Era total opusul a ceea ce îmi imaginasem când i-am citit pentru prima dată rubrica din revista "Orizont": rândurile acelea nu erau scrise de o mână încreţită de anii amurgului, ci de una tânără, care scrie încet, meticulos, "nu mai
mult de două- trei pagini pe noapte", la masa din bucătărie: " Şi scriu. Şi scriu. Şi nu mă deranjează nimeni. Fiindcă, spre deosebire de dormitor, sufragerie ori baie, în bucătărie nimeni n-are treabă noaptea. Doar scriitorul.". Şi a scris. La cei 41 de ani, are publicate opt cărţi, iar înafară de faptul că dă “bunul de tipar” la "Orizont", Gheo e şi redactor, traducător şi autor la Polirom. "Gheo e tipul care încearcă SF azi, mâine roman realist, poimâine eseu. Un tip cu o vitalitate pe care o respect de când îl ştiu." mărturisea Costi Rogozanu.
A doua oară când ”l-am întâlnit” lucrurile stăteau cu totul altfel. Eram în redacţie la "Orizont" iar scriitorul cu ochii albaştri şi cu ochelari cu rame de metal, foarte amabil, era în faţa mea, pregătit să-mi răspundă la întrebări. La început am avut impresia că mă fixează cu privirea, apoi abia am realizat că e un gest normal, de om prietenos şi sincer. Vorbea calm şi fuma din ţigara electronică. Din când în când, îşi trecea degetele prin părul creţ. Mi-a vorbit despre munca la "Orizont" şi despre recenzii. Am avut emoţii. Exagerat de multe. Pentru că aveam ocazia să-i pun orice întrebare celui care, citindu-i cărţile, mă făcea să râd zgomotos, să-l aprob entuziasmată, să zâmbesc nostalgic, să citesc până uitam de mine! Pentru că nu ştie să-l plictisescă pe cititor…

Linişte

2011-01-12T21:54:00.000+01:00

De sezon

2010-12-22T09:57:00.000+01:00

Sărbători fericite tuturor!
...și La mulți ani!

Timp subiectiv

2010-12-11T18:55:00.000+01:00

Și uite așa am îmbinat trei pasiuni: fotografia, poezia și muzica! Două îmi aparțin, muzica fiind din soundtrack-ul "Pride and prejudice" melodia "Liz on top of the world"

Ți-am scris

2010-11-19T18:00:00.000+01:00

Am început să-ți scriu
firesc, ca plânsul în batistă
ție, da! mai beat de viață,
ca idolul nebun de artistă.

Îți scriu nimicuri, două pe un rând
și măsurându-le pe-o coală,
sub pleoapa leneșă și tremurând,
e tot atât de goală!

Ți-am scris în grabă, fără rost
ți-am scris mai apăsat,
ca unghia roșie de vampă
pe ceafa unui prost.

Orizontul din Piața Sfântul Gheorghe

2010-11-18T01:47:00.000+01:00

Nu mulți timișoreni știu că într-o redacție aflată la etajul întâi, într-o clădire din Piața Sfântul Gheorghe, se scrie "Orizont", "cea mai vândută revistă de cultură din România", după spusele lui Cornel Ungureanu, redactorul-șef adjunct. "Avem două mii de abonamente, iar numărul este în creștere" a mai adăugat, entuziasmat. Dacă ar fi să comparăm "Orizont" cu "Bucureștiul cultural" al Gabrielei Adameșteanu, acest entuziasm este justificat. Lăsând la o parte faptul că este supliment, "Bucureștiul cultural" se axează mai mult pe literatură, pe când, paginile "Orizontului" acoperă o arie mai largă a creației și o legătură mai strânsă cu publicul. Acesta a și fost obiectivul revistei, încă de la început. "Orizont" este o revistă literară a Uniunii Scriitorilor din România, editată împreună cu Centrul pentru Dialog Multicultural "Orizont" și continuă, din 1964, "Scrisul Bănățean", tipărit timp de 14 ani. Primele pagini au fost consemate de Alexandru Jebeleanu (redactor- șef), Ion Arieșanu, Nicolae Ciobanu și Andrei A. Lillin.
Schimbarea titlului revistei a avut ca scop focusarea "eforurilor colaboratorilor de a-și lărgi orizontul preocupărilor prin ridicarea nivelului calitativ al creației, asigurând, în același timp, și o mai largă răspândire a revistei, o legătură mai strânsă cu cititorii", precum era iscălit pe prima pagină, a primei apariții. Pe atunci, publicația apărea lunar în format tip carte până în 1972, când s-a transformat în săptămânal social-politic și literar artistic. Criticile lungi au început să dispară, în favoarea "realismului socialist", doctrină comunistă ce a cenzurat riguros stilul și conținutul creaților. Cu toate acestea, redactorii au reușit să mențină valoarea estetică a "Orizontului". Influența aceasta covârșitoare a luat sfârșit odată cu regimul comunist, la Revoluție:"Noua așezare a națiunii, după Ceaușescu. Și să garanteze libertatea revistei. Cine putea să fie mai bun decât noi, cine ar putea să scrie mai bine decât noi? Și totul a înaintat cu mare viteză, primul număr era ca și făcut, pagini pe care le citeam între noi erau destule, altele le puteam scrie la tipografie. Despre ce trăisem, prin ce trecusem, cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat în acele zile extraordinare. În ultima săptămână. În ultima lună. În ultimul an." își amintea Cornel Ungureanu, în articolul "După 20 de ani" apărut în "Orizont", în decembrie 2009. În acel haos, în timp ce toate publicațile lansau știri de senzație, în redacția "Orizontului" au început să apară scriitori refuzați de comuniști, vedete, revoluționari, însă redactorii au ales să scrie doar lucrile importante. Aveau ce selecta, știrile ajungeau repede la redacție. Abundența de informație a fost, probabil, motivul pentru care publicația a apărut bilunar, aproape un an.
Ultima schimbare privind periodicitatea revistei s-a produs în 1993, când "Orizontul" devine iarăși publicație lunară.
Cu siguranță că nu putem cuprinde aici toată istoria acestei reviste, nici pe toți cei care au ridicat nivelul ei calitativ. Un lucru, însă, e cert: de atâtea decenii, "Orizont" cuprinde în pagini artiști plastici, scriitori, poeți, cronicari, de mare excepție. "Cred că aceasta a fost marea victorie a celei mai importante publicații culturale din Vestul României: păstrarea unui anumit tip de solidaritate care i-a adus la sediul redacției nu doar pe colaboratorii actuali, ci și pe mulți dintre cei pentru care, de-alungul vremii, "Orizontul" a constituit un adevărat cămin. Rolul unei reviste literare, este, cred, tocmai acesta: de a aduna, ca magnetul pilitura de fier, valorile dintr-o anumită zonă." Mărturisea Mircea Mihăieș (redactor-șef), într-un articol, în urma aniversării a 1500 de numere, în 2007.
Cei care dau azi "bunul de tipar" sunt: Mircea Mihăieș (redactor-șef), Cornel Ungureanu (redactor- șef adjunct), Lucian Alexiu, Paul Eugen Banciu, Dorian Branea, Cristina Chevereșan, Șerban Foarță, Radu Pavel Gheo, Marius Lazurca, Viorel Marineasa, Alina Radu, Robert Șerban, Marcel Tolcea, Ciprian Vălcan și Daniel Vighi.
Numărul 10 al revistei, ultimul apărut, "a avut un moment senzațional, aniversarea lui Livius Ciocârlie (75 de ani), unul din marii scriitori ai Europei Centrale. În curând, în revistă, aniversarea lui Sorin Titel care ar fi împlinit 75 de ani dacă ar fi trăit. Tot 75 de ani ar fi împlinit anul acesta poetul Damian Ureche, poet trecut prin momente dramatice, ins care a stat prin pușcăriile comuniste, autor de care trebuie să ne amintim." a mai mărturisit Cornel Ungureanu.

Subiect neidentificat încă

2010-11-09T14:02:00.000+01:00

Am găsit azi niște poze făcute pe vremea când făceam close-ups și macro în disperare. N-am reușit să aflu cum se numește "subiectul" din pozele de mai sus. L-am găsit într-un pom pe malul Mureșului.

În interior

2010-10-16T18:13:00.000+02:00

În interior încerci să fii cât mai conștient că ai doar o viață, în timp ce în exterior, aceeași viață, o cheltui chibzuit.

Boemie nefocusată

2010-08-20T17:42:00.000+02:00

O călătorie, clar valorează, de o mie de ori mai mult, ca o lecție la școală.

Acceleratul către casă

2010-07-19T20:39:00.000+02:00

Merge cu melodia:

Asculta mai multe audio Muzica

New microsoft office word document

2010-07-08T19:16:00.001+02:00

Se umple ecarnul
Pâlpâie liniuța aia...
M-ai trezit, nu-i rău că m-ai trezit,
dar ce vrei?
Să scrii?
ce o să scrii?
de ce să scrii?
Ai ceva de zis? Ceva nou, altfel las-o baltă!
Aha, ai prefera să scrii sub anonimat! Mă faci să râd!
N-o să te asculte nimeni!
Ce zici? Nu prea îmi vine să cred...
Sufletul nu poate să te doară, fizic,
ca o durere de măsea, sau ca un os rupt!
Oricum, nu te cred, n-am simțit asta vreodată...
Nu-mi explica! N-are rost!
Nu cred, și gata.

Hikers

2010-06-27T15:07:00.000+02:00

Ignorantul

2010-06-23T23:00:00.000+02:00

Anii amurgului

2010-06-09T22:50:00.000+02:00

Anii amurgului încă îi încovoiază spinarea. Se trezește fără ceas, în fiecare dimineață la șase. Cu mâinile tremurânde, își toarnă pe față o cană de apă din fântână. Pe fața încă udă, febril, dă cu coaja de săpun, umplând ridurile ca niște concave lungite spre tâmplele în care sângele bubuie acut. Se șterge apoi cu prosopul aspru și intră în odaia cu pereții verzi. Aceiași scenă: lumina inundă odaia tot mai intens, pe măsură ce expresia ei evoluează spre tristețe. Rama de mahon tivește două portrete: ea pozează placid. El pleacă ochii, gânditor. O zi ce pare doar un ecou, azi. Ochii îi cad brusc pe hainele negre, ce așteaptă, pe pat, ziua în care o rudă se va bucura că nu mai trebuie să caute prin dulapurile găunoase, ceva potrivit pentru înmormântare.

Recensământul ogrăzii

2010-06-06T19:34:00.001+02:00

Știu că nu interesează pe nimeni ce am eu în ogradă. Totuși, urâții ăștia, mă întâmpină mereu cu bucurie în unele weekend-uri, când mai ajung pe acasă.

Pentru că vine vara...

2010-05-23T18:40:00.000+02:00

...și pentru că mi-e foarte dor de ei. Îmi lipsesște vocea imperativă a puștiului(un fel de D-l Goe, nu răsfățat, ci doar șmecher): "Tu! Aici! Aici! Vezi că sar! Să mă prinzi în aer!!!", de dojeneala lu' maică-sa:"Daca mai vorbești așa cu fata, te trimit acasă!". În fine, în general de balta aia, unde mi-am petrecut aproape toată vara. Având trăiri dintre cele mai diverse: de la fericirea c-am reușit să străbat înotând balta în lung și-n lat, la stupoarea, sentimentul de nedescris, cand am primit un mesaj: "Ști că ai intrat la taxă nu? Și eu! Te pup"

...și pentru că nu mă deranjează să "scot de la naftaliă" pozele care îmi sunt dragi.

Cer variabil

2010-05-20T23:05:00.000+02:00

Pe tavan e-un cer variabil
cald,
de ieri crăpat, mizerabil.
Sub el,
Aceleași gesturi nervoase,
parole uitate spre fericire.

Sub cerul ăsta
asprele mâini
strâng mânie.

Sub el,
pântecul greu
uită durerea.

Sub el,
jegul dospit
îmbrațișează picăturile de condens.

Ochiul obosit de minciuni
îi clipește salutar
veșniciei singulare.

Old folks

2010-05-13T20:43:00.000+02:00

Neascunsă pasiune pentru...

2010-05-10T16:16:00.000+02:00

Cea care așteaptă piesa aia care o să îți golească portofelu':

...cea care te-a lăsat fără carnet prin '74:

și cea care are o "viteză" de te lasă cu lacrimi în ochi:

Energie

2010-04-28T01:42:00.000+02:00

"Înaintea venirii noastre nimic nu-i lipsea lumii; după plecarea noastră, nu-i va lipsi nimic"
Khayyam

Acasă?

2010-04-20T22:03:00.000+02:00

Dimineața se trezește, parcă, în mijlocul unui concert. Soliștii sunt mașinile studentelor iritate că au parcat prost. Sau taximetriștii care nu pot ieși din parcare din cauza lor. Parcarea, ăsta e primul cuvânt din zi pe buzele ei. Blesteme inutile și scurte. Se dezmeticește, draperiile astea sunt prea deschise la culoare pentru a garanta, măcar încă un sfert de oră de ațipire. Patul e cald și pilota îmbâcsită. Per total, dimineață trasă la indigo. Cafeaua, subiect propice. Cafeaua...încă visează să mai fie trezită de aroma ei. O poartă acasă. Acasă la țară, unde, chiar dacă fiecare dimineață e rece, concertul e dat de un glas viu.

Papergirl Iași

2010-04-19T23:42:00.000+02:00

Detalii aici

În căutarea luminii

2010-04-12T12:01:00.001+02:00

Încă îți gust mirosul

2010-04-08T20:45:00.000+02:00

Ca un crenvurşti de soia ai apărut în viața mea,
ca o bucată de cașcaval ce se topește
în dinții unui șoricel.
Stăteai pe mobra ta...purtai tricou cu
"born to be wild"
dar eu vedeam "road to hell".
Și totuși m-am urcat pe șa.
În sfârșit, am ajuns în Germania,
măruntaiele-ți scârțâiau de foame...
I-ai furat biscuiții acelui copil bogat cu uniformă albastră...
A trecut și asta.
Mai știi? Mi-ai scrumat în ciorba de perișoare!
Suav tango al iubirii se prelingea pe veioză,
în fiecare seară,
desigur,
când îmi căutai punctul G cu frontala
și eu, îmi uitam privirea-n tine.
Și văd însingurarea cum vine...
și vine,
și vine,
și vine...
"aruncă-te-n nori!" îmi spuse un guguştiuc.
Am căzut în mâini căci picioarele te caută.
Ești de neînlăturat...ca o lipitoare, ca faianța
de pe vremea lui Ceaușescu!
Știi ce greu se dă jos? Tre' să spargi peretele!
Ai jucat Pogo cu sufletele noatre...
Strig disperată însingurării "Măcar vino pe invisible!"
Acum ești "not at my desk"...
Rămâi "idle", eu merit mai mult!

Poezie (oare-i poezie?) scrisă cu Miruna acum nu știu cât timp. Da, sunt ceva ani de atunci. Vremuri faine! Eram tinere și liniștite. Atât de "liniștite" încât, am trimis poezia la un concurs național. Rezultatul? e evident!
...și ascultam:

Asculta mai multe audio Muzica

Urari de bine

2010-04-04T02:52:00.000+02:00

Sarbatori fericite tuturor!

În dimineața asta...

2010-03-20T01:20:00.000+01:00

...nu dau doi bani pe promisiunile de aseară. Ceru-i blând, naiv și aproape de fruntea mea.

Fotograful săptămânii

2010-03-14T21:25:00.000+01:00

Îi mulțumesc Ozanei!

Mă laud și eu...sunt fotograful săptămânii pe http://uniqfotos.com/fotograful-saptamanii-14-20-martie-roxana-muntean/

Interviul..

Ozana: Salut!
Roxana Muntean: Salutare!

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.

Roxana Muntean: Mă numesc Roxana Muntean, începând cu o zi norocoasă de 13 a unei luni din vara asta voi schimba prefixul vârstei(20). Casa mi-e la Simeria însă, din toamna trecută, fac ceea ce mi-am dorit de atâția ani: sunt studentă la Jurnalism în Timișoara.
Nu-mi place cuvântul “hobby” așa că fotografia, poezia, muntele și muzica îmi sunt “medicamentele” ce-mi mai alină trecerea prin zilele monotone.

Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce

Roxana Muntean: “Lumina noastră”.
Inițial am numit-o “Our light…our light” dar acum prefer să-i spun “Lumina noastră”. E poate cea mai bună fotografie a mea dar, pentru mine, valoarea îi este dată de povestea pe care o poartă. Fotografia am făcut-o pe malul râului Mureș când am fost 3 zile cu cortu’ la pescuit. În ea se vede doar fumul, copacii și razele soarelui însă, sub toate astea se petrecea adevărata minune: focul și ceaunul plin cu ciorbă de pește ( unul dintre “somotei” l-am prins eu he he).

“Răgaz”.
Am făcut-o când am fost s-o văd pe străbunica mea, Galenia. La cei 89 de ani ai ei, încă are un spirit de observație extraordinar: “Iar ți-ai vopsit păru’? Nu era așa ultima oară când ai fost! Vai bună!! Rămâi cheală!!”
Lăsând gluma la o parte, o admir nespus de mult. Eu eram terminată de mult. Dumnezeu i-a dat zile : și-a îngropat părinții, soțul ,cei doi copii și ultimul preț pe care-l plătește e singurătatea.

“Sunday fun”.
Iarăși, ceva personal. Era vară, nu ne păsa de nimic. Ne dădeam cu ulei de măsline să ne bronzăm fain și miroseam a prăjitură. Au fost zile minunate…eram foarte uniți.

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.

Roxana Muntean: Poate că mi-ar fi plăcut să fi ținut în mână aparatu’ încă de pe vremea când “trăgeam de fusta mamei” (doar cu o mână, cealaltă ținea aparatu’) dar nu e așa. Cu timpul am realizat că îmi place să fac poze dar nu m-aș fi gândit nicodată că avea să devină ca un drog. Zilnic răsfoiesc galerii și, dacă nu o fac, simt că lipsește ceva. Cât despre experiențe …eram în liceu și urma să fac un proiect pentru concursul internațional “ThinkQuest”. Aveam ca temă “apa” iar misiunea mea era să fac poze la ape poluate. Avem un râuleț la capătul străzii și am mers acolo să fac poze. La un moment dat au trecut niște copii săraci din zonă. S-au oprit și se uitau la mine. M-am hotărât să le fac și lor pentru că nu-mi place să se holbeze cineva la mine când sunt concentată pe ceva. Le-am făcut zeci de poze și m-am simțit ca naiba pentru că am vrut să scap de ei. Nici nu vă puteți imagina cât de bucuroți erau, cât îmi mai mulțumeau. Am primit o adevărată lecție de viață atunci.

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?

Roxana Muntean: Să se ghideze și după instinct. Mie, de exemplu, o poză nu-mi “iasă” niciodată cum vreau: rezultatul e ori dezastruos,
ori cu mult peste așteptări.

Ozana: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.

Roxana Muntean: blogul meu: http://clipeinrama.blogspot.com si contul meu de pe deviantART: http//joplinfan.deviantart.com/

Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Roxana Muntean: mulțumesc mult!

Umor negru

2010-03-01T23:51:00.000+01:00

În sfârșit aștept ceva de la ziua de mâine: sa treacă...

Springtime

2010-03-01T13:22:00.001+01:00

"Și mă întind pe iarbă,
Și îmi închid ochii înfierbântați,
Îmi simt tot corpul tolănit în realitate,
Știu adevărul și sunt fericit."

Fernando Pessoa - Paznicul Turmelor

Am inima în munți

2010-02-27T03:27:00.000+01:00

Mi-e gândul visător
în creasta verde,
în munţi, lângă râu,
pe lungi cărări.
În dimineţi umede,
prin păduri blajine.

Am inima în inima munţilor mei!

Prin lume, oriunde,
paşii rebeli mă vor purta.
N-am să vă dau uitării...
Voi, munteni cu suflet de dac
voi, munţi cu văi eterne.
Rămâi cu bine,
izvor cu mâini de-argint.
Cu bine,
culmi neatinse,
zăpezi albe, moi.
Rămâneţi cu bine...
curând,
drumurile vieţii
mă vor întoarce iar la voi.

în amintirea vremurilor bune ...
doar o încercare de poezie despre ce înseamna muntele pentru mine...

Pisica albă, pisica neagră

2010-02-01T21:47:00.000+01:00

Prieten

2009-10-18T18:41:00.000+02:00

Arde minciuna pe buze ce le sorb.
Între ieri şi azi şi ceasurile ce mai rămân,
În bezna ce-o zăreşte doar cel orb,
Va sta sufletu-mi uscat, bătrân.

Bani n-am pentru a omenirii plată.
Paharu-i golit de vinul tămăduitor.
Ştiu, la mine pahare n-ai sa mai goleşti niciodată,
Dar vei goli paharul tuturor!

Amar, în urma ta uşi se închid.
Şi ochii mei te sorb după fereştri.
Zadarnice lacrimi, s-a sfârşit!
Şi totuşi, dragule, e timpul să pleci.

Decocturi

2009-10-10T17:29:00.000+02:00

Ieri, mi-am odihnit tâmpla în nimicuri.
Trecură zile multe de când,
pieptul mi-e ros de vicii.
Mă mustră, ce nu sunt azi.
Mă-ndeamnă, ce niciodată nu voi fi.
Gemând, căutam decocturi.

Azi, sprânceana scurtă naşte cărări.
Mă-ndop cu vise inutile,
naivă, cred în clipa de sub tălpi.
Ivirea mea e fericirea Universului.
Visând, caut decocturi.

Mâine,genunchiu-mi obosit
nu va mai căuta nimic!
Plecarea mea va fi mai dulce
decât naşterea unui prunc.

Speranţă

2009-09-22T17:53:00.000+02:00

Speranţă fără de trup
cu voie te-am ascuns,în igrasii
Pereţii nu te vor, eu nici atât
Dar pe la uşa mea, arar, să vii.

Speranţă tăcută şi fierbinte,
Fantomă ce pătrunde-n trupul meu
Nu eu, el te-a gonit nainte,
Trist, lipsit de vise, ochiu-mi greu.

Speranţă târzie, strânsă gheară
Zadarnic aprinzi cenuşa amintirii.
Ce ieri a fost, n-o să mai fie iară,
Chiar dacă a stat sub numele iubirii.

Speanţă fără de grai, de faţă,
Ca orice muritor aştept, răbdare...
Lipsită, amăgitoare, speranţă
Care, totuşi, niciodată nu moare!

Univers

2009-09-16T17:29:00.000+02:00

Cerul îmi creşte
sub tălpi.
Mă-mpidec de stele
şi cad pe tâmpla ta.
Marea...
e doar o lacrimă
Pe pleoapa mea
stângă.
Zadarnic ţip
să te am.
O mie de braţe
te-ascund de ochiul meu.
Senin, ca pruncul din basm
te cuibăreşti în braţele ei...
Ea-i tot
şi Totul i-l oferi
cînd buzele-mi uscate
tânjesc spre a ta
imposibilă,
Eternitate!

Septembrie

2009-09-02T17:14:00.000+02:00

E seară..întâia zi de toamnă
peste-un ceas are să fie.
Amintiri şi griji
şi neîmplinitele vise...chinuitoare...
se varsă pe mine, pe tine...

Ieri, la uşa ta era primăvară
şi-n casă o iubire pe veci!
Foc între frunţi, minune prea rară...
Azi e septembrie,ai mâinile reci!

Sunday fun

2009-08-06T11:48:00.000+02:00

Apa- amprentă divină?

2009-07-17T13:02:00.000+02:00

"Grăbite ca şi apa, şi repezi ca un gând
ce-aleargă prin pustiuri..fug zilele-mi puţine
şi totuşi două zile indiferente-mi sunt-
ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine."
Omar Khayyam

Stagii

2009-06-19T18:09:00.000+02:00

Ne iubim familia

2009-05-16T21:20:00.001+02:00

Iubim natura

2009-04-30T17:55:00.000+02:00

Drogul fiecăruia

2009-04-22T21:52:00.000+02:00

E timpul pentru...primăvară!

2009-04-20T12:45:00.000+02:00

Clipe..

2009-04-05T12:55:00.001+02:00

Moartea e firească?

2009-04-03T15:23:00.000+02:00

Tocmai m-am întors de la spital. Nu ştiu exact de ce dar de fiecare dată când ies de pe uşa lui puterile-mi sunt scăzute. Am fost în vizită la bunicul meu "O să facă 80 de ani în iarnă dacă o să mai trăiască" aşa ca să o citez pe mama, omul pe care încă n-am reuşit să-l descos, să-l descoper..să-l înţeleg. Moartea survenită la varsta asta e ceva firesc după părerea ei. Şi eu asta nu înţeleg. Nu înţeleg ce cauă raţiunea în familie. Ar trebui să fie doar sentiment şi gând bun şi...speranţă. Eu cred mult în puterea gândului. Nu suntem conştienţi de puterea lui, nu ştim să ne folosim de el. Dar asta e altă poveste. Moartea...se spune despre ea că închide porţile anonimului şi le deschide pe cele ale celebrităţii. Spre ruşinea mea..nu mai ştiu cine a spus-o însă acest om are mare dreptate. Preţuim doar ce nu mai este. Eu vreau ca bunicul să mai fie...să mă vadă împlinită...să-şi cunoască strănepoţii. De ce ar fi asta absurd? Pentru că are 80?

Primul post

2009-04-02T18:35:00.000+02:00

Timpul...ce înseamnă de fapt?

Timp subiectiv

Ziua de ieri,
amintire

Ziua
de azi,
întrebare

Ziua
de mâine,
speranţă

Amintiri,
Întrebări,
speranţe
în rest,
-infinitul-
cu minus,cu plus
doar eu,doar tu,
si-ntre noi-
nemărginirea..