joi, 26 iulie 2012

Aproape liber


"Le spunem celor cu mintea confuză Cunoaște-te pe tine însuți, ca și cum cunoașterea de sine n-ar fi a cincea și cea mai dificilă operație din aritmeticile umane, le spunem celor abulici Dacă vrei, poți, de parcă realitățile bestiale ale lumii nu s-ar amuza în fiecare zi inversând poziția relativă a verbelor, le spunem nehotărâților, Începe cu începutul, ca și cum începutul ar fi capătul vizibil al unui fir răsucit stângaci de care ar fi de ajuns să tragem și să tot tragem până ajungem la capătul celălalt, de parcă între unul și altul am fi avut în mâini o ață dreaptă și continuă care n-a trebuit descurcată nici deznodată, lucru imposibil în viața mosoarelor și, dacă altă frază de efect ne este permisă, în ghemele vieții. "

Jose Saramago în Peştera

duminică, 8 iulie 2012

Îndepărtare




nu e plăcut să fii pus pe cruce și uitat acolo,
e mult mai plăcut să uiți o iubire
infirmă
așa cum toate iubirile
până la urmă-și
rup câte ceva.

nu e plăcut să mori pe cruce
e mult mai plăcut să-ți auzi numele
șoptit în întuneric.

(„Scăpat din brațele” de Charles Bukowski)