miercuri, 28 martie 2012

Mario Benedetti

Sursă foto: aici













Pe Mario Benedetti l-am "descoperit" azi, citind Ultimul caiet al lui Jose Saramago. Scriitorul portughez consemna pe blogul personal, în 2009, imediat după moartea poetului: "A murit Benedetti, poetul care a știut să ne facă să ne trăim momentele noastre cele mai intime și furiile noastre cele mai ascunse. Dacă alături de poeziile lui am ieșit în stradă- umăr la umăr suntem mult mai mulți decât doi-, dacă citind Geografias, de exemplu, am învățat să iubim o țară mică și un continent mare, acum, judecând după scrisorile care ajung la Fundație, s-au recuperat clipe de iubire care au dat un sens timpurilor trecute, și, poate, cine știe, celor prezente. Asta tot lui Benedetti i-o datorăm, poetului care prin moartea sa ne-a făcut moștenitorii bagajului unei vieți ieșite din comun."

 Pe mine m-a convins citatul de mai sus să caut mai multe despre poet. Întâmplător, eram la școală și am căutat la bibliotecă o carte de poeme. Nimic. Pentru că, din păcate, Benedetti nu e tradus în limba noastră. Până la momentul binecuvântat în care va apărea la o editură românească(dacă vom avea șansa să apară), las mai jos dovada că Mario Benedetti este un poet covârșitor. Și, dacă există iubirea aceea desăvârșită, o putem găsi în poemul următor:

Tactică și strategie

Tactica mea este
Să te admir,
Să te învăț așa cum ești,
Să te iubesc așa cum ești.
Tactica mea este
Să-ți vorbesc
Și să te ascult,
Să construiesc din cuvinte
Un pod indestructibil.
Tactica mea este
Să-ți rămân în amintire.
Nu știu cum sau
Cu ce pretext...
Dar să-ți rămân.
Tactica mea este
Să fiu cinstit
Și să te știu onestă,
Astfel ca între noi
Să nu ridicăm cortine
Și să nu deschidem hăuri.
Strategia mea este,
În schimb,
Mai profundă și mai
Simplă...
Strategia mea este ca,
Într-o bună zi,
Nu știu când și nu știu
Sub ce pretext,
Să ai nevoie de mine.

Și încă ceva: Tania Libertad îl cântă pe Mario Benedetti: "Sunt două voci omenești, profund umane, aduse împreună de muzica poeziei și poezia muzicii. Ale lui cuvinte, ale ei vocea.
Auzindu-le, suntem mai aproape de lume, mai aproape de libertate, mai aproape de noi înșine." Jose Saramago

miercuri, 21 martie 2012

Poeziei, de ziua ei.


Poemul bătăilor de inimă


Când ne nășteam
cineva ne aștepta la ieșirea din tunel
ne aștepta cu lapte și sare
ne vorbea printre dinții lui de vată de zahăr
ne spunea luați voi frumos câte trei miliarde de bătăi de inimă
ascundeți-le în buzunarul de la piept
și aveți grijă ce faceți cu ele
altele nu mai pupați

Apoi se întâmpla dar într-un alt timp pe altă spirală
că îmi visam inima bătând din mâini și din picioare
îmi priveam cu groază bătăile inimii cum goneau de nebune
pe o câmpie însorită pe o câmpie însângerată
mă duceam la ea și o rugam să bată mai rar
mă așezam în genunchi în fața inimii mele
îi spuneam bate și tu mai rar
unde te grăbești așa
n-aș vrea să se termine prea curând
las-o și tu mai moale cu bătaia asta
nu vezi în ce situație mă pui
n-aș vrea să se termine prea curând
abia am găsit-o îi ziceam nu vezi
uită-te și tu îi ziceam cum doarme la pieptul meu
bate și tu mai rar

Iulian Tănase, Adora

vineri, 16 martie 2012

Când ochii


când somnul trece doar pe la aceia
care au genele uscate,
când ochii uită 
să verse picătura aceea măruntă
de sare
care ne curăță ființa și retina,
când 
irisul poartă pâcla groasă
a gândurilor nerostite,
când clipim doar
din sete de întuneric,
când visele 
ne sunt stoarse
până la os,
când stăm în așteptarea 
celuilalt
asemeni unui orb 
ce așteaptă vindecarea,
când rănile altora
devin ale noastre,
când ochii...
cu mânie
strâng între pleoape
bezna cea din urmă,
cu o mângâiere abia simțită,
viața aruncă peste 
singura ei înțelepciune:
lumina 
dimineții.





vineri, 9 martie 2012

Somn pe pământ


"Somn pe pământ, somn sub pământ. Pe pământ, sub pământ, trupuri întinse. Neant pretutindeni. Pustiu al neantului. Unii se nasc, alții se duc."
 Omar Khayyam

marți, 6 martie 2012

Aproape de inimă, mereu: mama. Miercurea fără cuvinte 15

 
       Am să încalc concepul Miercurea fără cuvine (și-mi cer scuze pentru asta) dar nu pot să nu scriu câteva rânduri despre mama. Cred cu tărie că fiecare mamă, din momentul în care dă naștere unei ființe, menirea ei pe această lume se schimbă. Nașterea mea a schimbat un om. L-a năvălit cu sentimente de tot soiul. L-a făcut să uite însemnătatea lui "ego", și asta e mai mult decât poate oferi o mamă. Ne spunem rar ''te iubesc'' și asta-l face sacru, când e rostit. Suntem departe una de alta (și asta numai datorită ei), dar o simt mereu, aproape de inimă. Și-i mulțumesc...

 În fiecare miercuri, aici

vineri, 2 martie 2012

Pașii

    Totul se rezumă la pași. La amprenta asta măruntă care trasează viitorul. Pășim uneori fără să fim conștienți că țărâna sfărâmată de tălpile noastre va însemna, mai târziu, ceva mai mult decât un "nou loc". Așa pășesc și eu. Știu unde să-mi îndrum pașii, știu cum să-i folosesc . Există însă momente când ei nu mă ascultă. Momente în care încalță bocanci și calcă violent suflete. Și de ar fi de ajuns! Uneori umblă desculți prin jar, a doua oară, ca și când prima arsură n-ar fi avut un grad suficient de...dureros. De m-ar asculta...de m-ar asculta, n-ar fi deloc bine. Ar călca ostentativ pe amintirea unei fericiri de mult stinse. Ar sufla într-un jar stins cu prea multă apă. Ar alerga. Zadarnic! Dar un lucru ciudat rămâne: amintirea dulce când tălpile mi-au fost încălzite de alte două tălpi care, goale pentru doar câteva ore, au lăsat bocancii la ușă.